Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din satul Băneşti, comuna Fîntînele, a fost trimis în judecată, zilele trecute, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzat de tentativă de omor calificat, după ce l-a înjunghiat pe un consătean care l-a bătut.
Infracţiunea a avut loc într-un bar din Băneşti, în seara zilei de 10 iulie a.c..
Săvel Calistru s-a dus în acea seară la un bar din sat cu intenţia de a urmări finala mică a Campionatului Mondial de Fotbal.
Şi-a luat o bere şi 100 de mililitri de rom şi s-a aşezat la doi-trei metri de un consătean de-al său, Vasile Ursu, în vârstă de 29 de ani, care se afla la masă cu mai mulţi amici de-ai săi.
Vasile Ursu, explică anchetatorii, era în stare avansată de ebrietate şi, la un moment dat, s-a ridicat de pe scaun şi a început să-l înjure pe Săvel Calistru, scuipându-l şi cerându-i să plece de la masa sa.
Săvel Calistru l-a lovit cu pumnul pe consăteanul său mai tânăr, iar acesta din urmă a început să-l lovească cu pumnii la nivelul feţei. Altercaţia dintre cei doi a fost aplanată de ceilalţi consăteni prezenţi în bar, iar conflictul părea a se fi terminat, mai ales că Săvel Calistru a părăsit localul. Bărbatul în vârstă de 50 de ani, însă, a revenit ulterior, în barul respectiv, iar de data aceasta era înarmat cu un cuţit, cu care l-a înjunghiat în spate pe Vasile Ursu.
Săvel Calistru a vrut să-l lovească încă o dată cu cuţitul pe rivalul său, însă a fost imobilizat la timp de trei săteni.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, iar medicii au apreciat că viaţa i-a fost pusă în pericol.