Închiderea străzii Mitropoliei, de săptămâna viitoare, dă bătăi de cap autorităţilor sucevene, care sunt puse în situaţia de a nu şti încă dacă vor avea pe unde devia traficul rutier de pe această stradă, care reprezintă o poartă de intrare în municipiul Suceava.
Mai mult, decizia de deviere a traficului greu prin Bosanci, pe la Cumpărătura, a stârnit nemulţumirea locuitorilor din comună, care nu vor ca drumul lor asfaltat să fie distrus de maşinile de mare tonaj.
În cadrul discuţiilor despre închiderea străzii Mitropoliei, de săptămâna viitoare, conducerea municipalităţii sucevene a fost avertizată că deja există reacţii negative din partea locuitorilor din Bosanci, pe unde se intenţionează devierea traficului greu ce tranzita Suceava pe strada care va fi transformată în şantier ISPA.
“E un drum comunal, nu judeţean, noi l-am asfaltat şi nu vrem să fie distrus de camioanele de mare tonaj. Deja sunt oameni nemulţumiţi care m-au sunat, să nu permitem trecerea camioanelor pe aici. Dacă ne dau bani să tratăm drumul, să îl refacem, pot trece”, a spus primarul din Bosanci, Anton Curic.
Deşi închiderea străzii a fost amânată temporar, lucrările ISPA începând din partea de sus, din faţa bibliotecii I.G. Sbierea, acestea nu pot fi mult ţinute pe loc, mai ales că sunt estimate a dura cel puţin o lună de zile şi încurcă alte lucrări programate de municipalitate.
Situaţia a fost complicată de începerea lucrărilor de termoficare pe strada Tipografiei ieri, blocându-se astfel traseul pe care se intenţiona devierea traficului de pe strada Mitropoliei.
“Sper ca lucrările de termoficare să înainteze repede şi să depăşim punctele critice, în care se face legătura cu străzile care reprezintă o alternativă de circulaţie la strada Mitropoliei. Săptămâna viitoare se termină lucrarea de pe porţiunea începută acum pe ISPA, trebuie să ştim cum putem continua în vale”, a spus viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc, care a cerut specialiştilor din primărie şi de la Poliţia Rutieră să gândească o modalitate prin care să se poată circula, în ciuda lucrărilor începute.
În acelaşi timp, municipalitatea suceveană şi Poliţia Rutieră vor solicita oficial Primăriei Bosanci să permită devierea traficului greu pe la ei, pentru a nu bloca activitatea a numeroase societăţi comerciale într-o situaţie de forţă majoră.
( 4 aug 2010, 12:51:38