Două adolescente, una de 17 ani şi alta de 14 ani, au încercat să se sinucidă în cursul zilei de sâmbătă, 31 iulie a.c.
Fata de 14 ani, Ancuţa S., din Hancea, a băut o soluţie de acid azotic diluat, după un scandal în familie. Tânăra este căsătorită cu un localnic, în vârstă de 21 de ani, şi după o ceartă cu soţul ei a băut „apă tare”, soluţie folosită de aurari pentru degresare. Potrivit medicilor de la Spitalul de Urgenţă Suceava, care au îngrijit-o după ce a fost adusă de familie, la această oră viaţa tinerei nu este în pericol, însă este foarte posibil ca în timp gestul făcut să o coste, în sensul că pot surveni complicaţii. Ingestia de acid azotic diluat poate provoca stenoză esofagiană, care trebuie operată, tulburări de vorbire din cauza afectării corzilor vocale etc.
A doua tentativă de sinucidere a fost a unei tinere sucevence, Dana L., care la 17 ani a consumat alcool până la intoxicare şi a vrut să-şi taie venele la mâna stângă. Din fericire, nu a reuşit decât să-şi zgârie antebraţul. Din punct de vedere fizic, fata este acum în afara oricărui pericol. Atât Ancuţa S., cât şi Dana L. au fost internate la pediatrie pentru a rămâne câteva zile sub supraveghere medicală.
Cu intoxicaţii, dar în urma consumului de ciuperci, au ajuns în weekend la spital şi Mihai Ş., de 33 de ani, din Suceava, şi Elena E., de 23 de ani, din Gura Humorului. După acordarea ajutorului medical de urgenţă, cei doi au fost internaţi în secţia medicală a Spitalului Judeţean Suceava. Starea lor este stabilă.
( 3 aug 2010, 13:48:01