Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 3 aug 2010 - Anul XV, nr. 180 (4471)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Recunoaştere

Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa, inclusă de UNESCO în Lista Patrimoniului Mondial

Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial, duminică, la reuniunea UNESCO care se desfăşoară la Brasilia (Brazilia) până pe 3 august, informează site-ul organizaţiei.

Includerea Bisericii Învierii de la Mănăstirea Suceviţa în Patrimoniul Mondial a mai fost discutată şi la întrunirea de anul trecut a Comitetului UNESCO, ca extindere a poziţiei ocupate deja în Lista organizaţiei de bisericile din nordul Moldovei. Comitetul a decis anul trecut să nu includă această biserică în Lista Patrimoniului Mondial, solicitând completarea documentaţiei. Consiliul Judeţean Suceava a alocat, în noiembrie 2009, comunei Suceviţa, fonduri de 50.000 de lei pentru finanţarea planului de urbanism general necesar pentru documentaţia de bază în vederea includerii Bisericii Învierii de la Mănăstirea Suceviţa în patrimoniul UNESCO.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a apreciat că includerea bisericii Mănăstirii Suceviţa în lista UNESCO creşte atractivitatea din punct de vedere turistic al judeţului Suceava. „Suntem bucuroşi că am putut contribui şi noi pentru realizarea planului de urbanism general. Este de apreciat că încă un obiectiv turistic din judeţ a primit recunoaştere internaţională”, a declarat Flutur.

 

Biserica de la Suceviţa este singura care include o reprezentare a scării Sfântului Ioan Scărarul

Având zidurile exterioare acoperite în întregime, în secolele al 15-lea şi al 16-lea, cu picturi inspirate direct din arta bizantină, cele şapte biserici din nordul Moldovei sunt unice în Europa. Picturile sunt de o compoziţie excepţională, elegante, iar armonia culorilor se îmbină perfect cu împrejurimile rurale, potrivit site-ului UNESCO. Bisericile din Moldova au fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial în 1993.

Biserica Învierii completează acest complex. Zidurile interioare şi exterioare sunt în întregime decorate cu picturi datând de la sfârşitul secolului al 16-lea. Biserica este situată în interiorul Mănăstirii Suceviţa şi este singura care include o reprezentare a scării Sfântului Ioan Scărarul.

Din România, pe Lista UNESCO se află deja, alături de bisericile din nordul Moldovei (1993), Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (inclusă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

 

Lista UNESCO numără 907 situri de "valoare universală excepţională"

Tot duminică, la cea de-a 34-a convenţie a UNESCO ce are loc la Brasilia (Brazilia), în perioada 25 iulie - 3 august, Comitetul Patrimoniului Mondial a inclus în lista sa alte două extensii - Oraşul Graz - Centrul istoric şi Schloss Eggenberg (extensie a sitului "Oraşul Graz - Centrul istoric) (Austria) şi ansamblul paleolitic din Siega Verde (extensie a "siturilor de artă preistorice din Côa Valley") (Portugalia, Spania).

Graz - Centrul istoric a fost inclus în Lista Patrimoniului UNESCO în 1999, iar extensia de anul acesta implică Schloss Eggenberg, castelul situat la aproximativ 3 kilometri la vest de centrul istoric al Graz. Schloss Eggenberg a fost construit după 1625, pe locul unui alt castel, ca reşedinţă oficială a ducelui Hans Ulrich von Eggenberg (1568 - 1634), una dintre cele mai mari personalităţi politice ale Austriei secolului al 17-lea. Schloss Eggenberg este foarte bine conservat, purtând influenţa Renaşterii italiene şi a perioadei baroce.

Ansamblul paleolitic de la Siega Verde (Spania) este o extensie a ansamblului de la Côa Valley, Portugalia, înscris în Lista Patrimoniului Mondial în 1998. Este vorba, mai precis, de un grup de peşteri din paleoliticul târziu (22.000 - 10.000 î.e.n.), unde se găsesc cele mai uimitoare exemple de forme de artă veche. Zona arheologică de la Siega Verde, din regiunea Castilla y León, include 645 de desene realizate pe o stâncă impresionantă. Desenele sunt majoritar figurative, reprezentând animale, unele sunt schematice, dar au fost identificate şi figuri geometrice. Aici se găsesc cele mai uimitoare forme de artă paleolitică în aer liber din Peninsula Iberică.

Cele trei situri fac parte din cele 41 de propuneri care au fost făcute anul acesta pentru Lista Patrimoniului Mondial. Alături de ele au fost incluse anul acesta alte 17 situri naturale, culturale şi mixte din Sri Lanka, SUA, Tanzania, Arabia Saudită, Australia, India, Iran (2 propuneri), Insulele Marshall, Coreea de Sud, Vietnam, China, Tadjikistan, Franţa, Olanda, Germania şi Norvegia.

În prezent, Lista Patrimoniului Mondial UNESCO numără 907 situri de "valoare universală excepţională", aflate în 148 de ţări.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa, inclusă de UNESCO în Lista Patrimoniului Mondial.
 Vizualizări articol: 1019 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa, inclusă de UNESCO în Lista Patrimoniului Mondial5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei