Municipalitatea suceveană va aloca fondurile necesare refacerii în regim de urgenţă a podului tehnic de peste râul Suceava, din zona Bazarului, după ce acesta a fost rupt de ape în perioada puternicelor inundaţii de la începutul lunii iulie.
Din estimările iniţiale, suma necesară pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reparare a estacadei care susţinea conductele de apă rece şi cea de apă caldă, care alimentează cea mai mare parte a municipiului Suceava, se ridică la aproximativ şase miliarde de lei vechi.
Ţinând cont de gravitatea situaţiei, Consiliul Local a aprobat expertizarea, proiectarea şi execuţia în regim de urgenţă a lucrărilor de refacere a podului tehnic, conducerea Primăriei Suceava sperând ca lucrarea să fie executată în totalitate până la finele lunii august.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a explicat că, pentru a se lucra cât mai repede şi fără a mai fi necesară devierea cursului de apă, pentru executarea lucrărilor de refacere a pilonului rupt de ape, în albia râului, va fi adoptată o altă variantă, de unire a capetelor de pod existente cu o platformă de fier, pe care vor fi din nou amplasate conductele de apă şi termoficare.
Ruperea podului tehnic a provocat pagube semnificative, din cele două conducte de apă potabilă recent montate prin programul ISPA una fiind ruptă, pierderile fiind estimate la 500.000 de lei, iar conducta care alimentează cu apă caldă cartierele Centru, Areni, Obcini, George Enescu şi Zamca a fost la un pas de distrugere, ea atârnând la doi metri de suprafaţa apei, orice viitură ceva mai puternică putând duce al distrugerea ei.
Tocmai de aceea, unul dintre motivele pentru care sucevenii nu beneficiază de apă caldă în luna august este reprezentat tocmai de necesitatea refacerii estacadei, respectiv demontarea conductei de apă caldă şi a celor de apă rece, pentru a fi montate din nou la finalizarea lucrărilor.
( 2 aug 2010, 14:26:23