Un bărbat din municipiul Fălticeni s-a trezit că este titularul unui contract de credit de 12.8000 de euro de la bancă, din care nu a văzut nici un leu.
Ionel N. ştia despre creditul cu pricina, încă din 2008, însă habar nu avea că el este titularul şi că trebuie să restituie toţi banii băncii.
Acum doi ani, lui Ionel N. i s-a propus să figureze ca girant pentru un credit pe care intenţiona să-l facă o cunoştinţă de-a sa, Liviu M., în vârstă de 45 de ani, tot din Fălticeni, administrator al unei societăţi comerciale din localitate. Cum era doar o formalitate, Ionel N. a acceptat, însă, avea să afle ulterior, el era chiar titularul acestui credit.
Prin mai multe documente falsificate, din bancă s-au scos 12.800 de euro, bani care nu au ajuns deloc în buzunarul lui Ionel N., aşa cum apare în acte.
În urmă cu două zile, poliţia a întocmit dosar penal pe numele lui Liviu M., acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Poliţia Fălticeni – potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, face cercetări şi cu privire la o infracţiune la Legea Cec-ului, comisă de un alt administrator de firmă din localitate, Sorin G., în vârstă de 55 de ani, care, deşi ştia că nu are nici un leu în cont, ar fi emis o filă cec în valoare de 38.057 de lei, în favoarea unei societăţi din Suceava.
(31 iul 2010, 17:13:20
12.800 euro .. nu 12.8000