Preotul din Văşcăuţi îşi va petrece vara la răcoare. Nu pe malul mării sau la munte, ci în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava. Cristinel Gheorghe Pînzaru a aflat ieri că recursul înaintat la Curtea de Apel Suceava, cu privire la verificarea legalităţii menţinerii stării de arest preventiv, a fost respins. Ca atare, preotul din Văşcăuţi va sta după gratii cel puţin 60 de zile, asta în cazul în care avocaţii săi nu vor veni cu alte cereri către instanţele sucevene.
De altfel, până să fie trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, preotul Pînzaru a încercat aproape toate variantele pentru a fi eliberat. Una dintre cererile sale, de a fi pus în libertate sub control judiciar, a fost acceptată de Tribunalul Suceava, dar magistraţii de la Curtea de Apel Suceava au revenit asupra deciziei, astfel încât Cristinel Gheorghe Pînzaru a revenit în arestul Poliţiei după câteva zile de libertate.
O altă solicitare viza eliberarea pe cauţiune. Procesul trebuia să aibă loc vineri, numai că preotul nu a reuşit să adune 50.000 de lei, aşa încât şi-a retras cererea.
A introdus ilegal în România 36.950 de pachete de ţigări
Preotul din Văşcăuţi este judecat pentru două infracţiuni. Una dintre acestea se referă la contrabandă cu ţigări, iar a doua se referă la infracţiunea de dare de mită. În noaptea de 5 spre 6 iulie, Cristinel Gheorghe Pînzaru, împreună cu alţi prieteni, au introdus ilegal din Ucraina în România 36.950 de pachete de ţigări, mărcile „Ronson”, „More” şi „Viceroy. Ţigările au fost depozitate la domiciliul unei enoriaşe, Olga Costiuc, unde anchetatorii le-au găsit cu ocazia percheziţiilor efectuate în dimineaţa zilei de 6 iulie. Pentru ca totul să se deruleze fără probleme, preotul din Văşcăuţi a încercat să mituiască un poliţist de frontieră cu suma de 4.000 de euro. Banii urmau să fie plătiţi pentru ca poliţistul de frontieră să oprească funcţionarea maşinii de termoviziune pentru o perioadă de jumătate de oră, timp în care ţigările puteau fi trecute în siguranţă peste frontieră.