Compania de asigurări ASIROM, parte a Vienna Insurance Group, îşi onorează obligaţiile cu maximă promptitudine faţă de asiguraţii săi afectaţi de inundaţiile care au devastat ţara noastră în ultimele săptămâni şi tratează cu rapiditate crescută toate dosarele de daune deschise pentru zonele afectate. Pentru a fi aproape de clienţii companiei care au fost afectaţi de ape, oficialii companiei s-au deplasat în câteva judeţe unde s-au înregistrat cele mai mari pagube.
După ce reprezentanţii companiei au fost în urmă cu câteva zile la Săuceşti-Bacău, localitate greu afectată de viiturile din urmă cu câteva săptămâni, ieri, la Rădăuţi, directorul executiv ASIROM, Martin Haschka, directorul diviziei daune, Ovidiu Vădean, şi directorul regional, Sorin Bărbuţă, s-au întâlnit cu o mare parte dintre sucevenii care au avut de suferit în urma inundaţiilor din acest an.
„Plătind repede este exact ceea ce trebuie să facem”
Întâlnirea, organizată în sala de conferinţe a hotelului Geralds din municipiu, a avut ca scop acordarea rapidă a despăgubirilor pentru o foarte mare parte dintre asiguraţii din judeţul Suceava, asiguraţi care au avut daune majore după ce puhoaiele le-au distrus casele şi gospodăriile.
În faţa celor care şi-au primit despăgubirile într-un timp foarte scurt, Martin Haschka, directorul executiv ASIROM a afirmat: ”Credem că asigurarea este făcută pentru ca atunci când oamenii au probleme să fie ajutaţi, cum este şi cazul celor care au fost afectaţi de inundaţii. De aceea societatea de asigurări trebuie să rezolve problemele cât mai rapid pentru ca oamenii să-şi poată repara casele, să-şi înlocuiască bunurile şi să revină la o viaţă normală cât mai curând. Noi suntem prieteni cu toţi românii şi cred că plătind repede este exact ceea ce trebuie să facem. Pentru mine este prima participare la o acţiune de acest gen, dar în urmă cu două zile am organizat o altă acţiune la care a participat directorul general al companiei. Am ales zona Rădăuţi pentru că aici urmările inundaţiilor au fost deosebit de grave şi în acelaşi timp este foarte important pentru noi să nu stăm numai în Bucureşti, ci să fim în permanenţă alături de oameni, să le arătăm că îi putem ajuta”.
Peste o mie de dosare avizate ale asiguraţilor ASIROM care locuiesc în zonele calamitate
Până în prezent compania are peste o mie de dosare avizate ale asiguraţilor ASIROM care locuiesc în zonele calamitate, iar rezerva de daune constituită de companie depăşeşte 4,1 milioane de euro. În ultimele săptămâni, ASIROM a acordat despăgubirile solicitate în mai mul de 30 la sută dintre dosarele de daune primite.
Ovidiu Vădean, director divizie daune ASIROM, a precizat: „Am ales să acţionăm în acest mod tocmai pentru că o societate de asigurare trebuie să-şi asume riscurile atunci când acestea s-au produs, şi trebuie să fie aproape de asiguraţii săi. Prin ceea ce facem astăzi vrem să dovedim că suntem aproape de oameni şi că încercăm să le înmânăm foarte rapid despăgubirile cu care îşi vor rezolva problemele şi vor intra în normalitate”.
ASIROM este compania de asigurări tradiţională a românilor, oferindu-le acestora de aproape douăzeci de ani securitatea şi confortul de care au nevoie şi de aceea mai mult de 4,5 milioane de români au încredere în ASIROM.
Sorin Bărbuţă, director regional ASIROM, a concluzionat vizavi de acţiune: „Acţiunea de la Rădăuţi constă în a acorda foarte rapid despăgubirile pentru o foarte mare parte dintre asiguraţii noştri din judeţul Suceava care au avut daune ca urmare a condiţiilor meteo deosebit de dificile din acest an. În primul rând ne-am gândit să facem foarte rapid aceste constatări, să instrumentăm foarte repede dosarele de daune şi să facem plata foarte rapid pentru a arăta încă o dată că suntem alături de ei nu doar atunci când le luăm primele de asigurare, ci şi atunci când ei au nevoie de suportul societăţii de asigurare”.
Poate că declaraţia unui asigurat care a fost despăgubit de companie în cadrul acţiunii de ieri, rădăuţeanul Mihai Mitric, a confirmat cel mai elocvent politica firmei: „ASIROM a dovedit încă o dată că este prietenul statornic al românilor!”