O parte din salariaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava îşi vor pierde locurile de muncă, dacă un proiect de act normativ al Ministerului Sănătăţii va deveni lege. Concedierile nu se vor face în rândul medicilor sau asistenţilor, ci doar al angajaţilor TESA, care lucrează în serviciile financiar, contabilitate resurse umane, administrativ, statistică şi informatizare şi compartimentul de aprovizionare.
Ieri, directorul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ, Vasile Rîmbu, a explicat că reducerile de personal TESA sunt prevăzute, conform proiectului de act normativ, doar la spitalele mari, cu peste 800 de paturi, cum este şi cel de la Suceava. El a arătat că, după ultimele modificări în ceea ce priveşte structura organizatorică în sistemul sanitar, Spitalul Judeţean de Urgenţă mai are 1.200 de paturi, faţă de 1.269, împărţite în 23 de secţii şi şapte compartimente distincte. „Reducerea cu 69 a numărului de paturi s-a făcut în funcţie de indicatorii de eficienţă ai spitalelor, rezultaţi în urma unui control, ajustările fiind operate doar acolo unde aceşti indicatori erau necorespunzători”, a ţinut să sublinieze directorul Rîmbu.
Deficit mare de personal, în spital
Referindu-se la normativul de personal, el a adăugat că, printr-un Ordin al Ministerului Sănătăţii, Spitalul Suceava ar trebui să aibă 2.146 de angajaţi, dar după statul de funcţii în unitate există 1.454 de salariaţi, în timp ce în execuţie sunt 1.250.
„Raportat la statul de funcţii, rezultă că spitalul are un deficit de personal de 204 persoane”, a subliniat Vasile Rîmbu.
El a arătat că, la ora actuală, sunt vacante 11 posturi de medici, dintre care două de specialişti la Anestezie şi Terapie Intensivă, unul de specialist la Boli Infecţioase, patru de specialişti în medicină de urgenţă la UPU, două de rezidenţi anul V la UPU/SMURD şi câte unul de medic primar neuropsihiatru şi medic primar neonatologie. Pe de altă parte, faţă de statul de funcţii, există un deficit de 95 de posturi la asistenţi medicali. Totodată, mai sunt 65 de posturi libere la personalul auxiliar, respectiv infirmiere, brancardieri, băieşiţe şi îngrijitoare, şase posturi de chimişti, biologi, psihoterapeuţi, psihologi şi kinetoterapeuţi, 10 la TESA, 20 de muncitori şi trei la serviciul de pază.
Mai multe atribuţii de serviciu, pentru salariaţii TESA rămaşi
„Având în vedere că finanţarea nu permite ocuparea posturilor, nu se pune problema de a se face angajări, dar nici disponibilizări din rândul medicilor şi asistenţilor”, a declarat Vasile Rîmbu. El a reamintit, însă, acel proiect de act normativ care prevede reducerea de personal în rândul angajaţilor TESA, la spitalele cu peste 800 de paturi, arătând că, în unitatea de la Suceava, din totalul de personal TESA existent pe structuri funcţionale, de 55 de persoane, ar trebui să mai fie 34 de persoane, inclusiv comitetul director.
„Ar rezulta un deficit de 21 de posturi, din care şapte sunt vacante în statul de funcţii, deci ar trebui reduse un număr de 14 persoane”, a spus Vasile Rîmbu, cu precizarea că pentru persoanele care nu vor fi disponibilizate fişa postului va fi mult mai încărcată.