Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 23 iul 2010 - Anul XV, nr. 171 (4462)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Recepţie

Salcea-Vereşti-Roşcani, primul drum judeţean din regiunea de NE modernizat prin POR

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Ieri a avut loc recepţia finală a lucrărilor de modernizare a drumului judeţean Salcea-Vereşti-Roşcani din Suceava. Investiţia a fost realizată cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional - POR, iar printre participanţii la eveniment s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, deputatul PD-L Ioan Bălan, oraşul Salcea fiind în colegiul său electoral, reprezentanţii firmelor de construcţii care au realizat investiţia, ai consultantului şi primarii din zonă. Flutur s-a declarat mulţumit de calitatea lucrării după ce a parcurs cu maşina cei 22 de kilometri ai drumului şi a tăiat panglica inaugurală.

 

30.000 de locuitori beneficiază de drumul modernizat

El a precizat că Salcea-Vereşti-Roşcani este primul drum judeţean din regiunea de Nord-Est modernizat prin Programul Operaţional Regional.

„Vreau să mulţumesc proiectantului, consultatului, executantului, cei care s-au ostenit ca acest drum să arate aşa cum arată astăzi. Acest drum traversează oraşele Salcea şi Liteni, comunele Fântânele, Vereşti, Roşcani, localităţi care însumează peste 30.000 de locuitori care vor fi beneficiarii direcţi ai acestui drum. Asta ca să nu mai vorbim de tranzit, pentru că suntem aici într-o zonă de tranzit şi cu judeţul vecin, o zonă care avea nevoie de acest drum care la un moment dat a fost abandonat de rău ce era încât nu se mai circula deloc pe el. Sper ca termenul de garanţie de minim doi ani să arate că este o construcţie solidă şi sunt bucuros că am început să recepţionăm lucrări pe care noi le-am început”, a  declarat Flutur.

 

Primarul de Liteni: „Oamenii nici în visul cel mai frumos nu gândeau că se va face acest drum”

El a subliniat că acest drum este primul din cele cinci drumuri judeţene pe care administraţia judeţeană le-a promovat anul trecut spre finanţare prin POR, arătând că în curând va mai fi promovat un al şaselea proiect, modernizarea drumului Mănăstirea Humorului - Suceviţa, „un proiect strategic turistic extraordinar de important”. Primarii oraşelor Salcea şi Liteni au ţinut să mulţumească Consiliului Judeţean pentru investiţia realizată.

„Mulţumesc Consiliului Judeţean şi domnului preşedinte Gheorghe Flutur că ne-a făcut acest drum. De 20 de ani aşteptăm să se realizeze această investiţie. Toţi au promis în campaniile electorale că modernizează acest drum, însă abia acum cineva s-a ţinut de promisiune”, a declarat Ilie Lungu, primarul de Salcea.

„Sunt purtătorul de cuvânt al tuturor cetăţenilor din oraşul Liteni care cred că nici în visul cel mai frumos nu gândeau că se va face acest drum, care nu a fost asfaltat, era drum judeţean pietruit. Transmit din partea lor mulţumiri domnului preşedinte Flutur şi sperăm să o ţinem tot aşa cu lucrările de modernizare”, a declarat, la rându-i, primarul de Liteni, Tomiţă Onisii.

 

Administraţia judeţeană are în portofoliu 24 de proiecte pe POR în valoare de 101,7 milioane de euro

Drumul Salcea-Vereşti-Roşcani se întinde pe 22 de kilometri, însă au fost modernizaţi 18,2 kilometri. Patru kilometri nu au fost prinşi în proiect deoarece, la vremea promovării acestuia, porţiunea respectivă de drum nu avea nevoie de reabilitare, fiind practicabilă. Totodată, au fost construite sau reabilitate 28 de podeţe, au fost amenajate parcări şi staţii de autobuz în suprafaţă de 200 de metri pătraţi, s-au refăcut 28.000 de metri pătraţi de acostamente, s-au construit 9.000 de metri liniari de şanţuri şi au fost amenajate drumuri laterale în lungime de peste un kilometru. Lucrările au fost făcute de firmele „Transporturi Auto” Botoşani şi „Tel Drum” Alexandria în decursul a doi ani şi au costat 13,8 milioane de lei, din care 11,6 milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile.

De menţionat că administraţia judeţeană are în portofoliu 24 de proiecte pe POR în valoare de 101,7 milioane de euro. 11 proiecte în valoare de 44 de milioane de euro se află în faza de implementare, fiind vorba de cinci proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, patru proiecte în domeniile social, sănătate şi situaţii de urgenţă şi două proiecte de modernizare a infrastructurii în turism. Pe lângă acestea mai sunt alte 15 proiecte în valoare de 16,6 milioane de euro promovate prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Salcea-Vereşti-Roşcani, primul drum judeţean din regiunea de NE modernizat prin POR.
 Vizualizări articol: 1756 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
Salcea-Vereşti-Roşcani, primul drum judeţean din regiunea de NE modernizat prin POR1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Foarte multa... trimis de
(23 iul 2010, 16:27:59
Din poza publicata am vazut fooarte, foarte multa lume adunata la taierea panglicii inaugurale! Am mai vazut atata asistenta si la o hora ce-o-ntindeau in centrul Sucevei, la nus' ce aniversare, parlamentarii PD-L de Suceava si Primarul minicipiului. Atunci jucau ei de mama focului, dar nimeni din nemernicii de trecatori nu-i baga-n seama! Pai e posibil asa ceva? Da' de la Uniunea Europeana, de ce n-a venit nimeni azi la inaugurarea asta, caci preponderente sunt acele fonduri? Macar domnul Barosso, daca nu se gasea cineva mai mare, sa ia si el o bucatica de panglica de la Salcea- Veresti-Roscani!!! MULT PREA MULT FESTIVISM in tot ce se face, cand se poate si altfel - cu mult mai multa sobrietate.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei