Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat o acţiune de control în magazinele de piese auto, de reparaţii auto şi la şcolile de şoferi din judeţul Suceava. Au fost verificaţi 62 de operatori economici, dintre care 26 de ateliere de reparaţii auto, 14 şcoli de şoferi şi 22 de magazine cu piese de schimb.
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Elena Oanea, a declarat că „13 dintre unităţile de service auto verificate au fost amendate, iar cuantumul total al amenzilor aplicate este de 35 de mii de lei”.
Oanea a declarat că „cele mai frecvente abateri sunt completarea incorectă a notelor de comandă în ceea ce priveşte acordarea garanţiei, neîntocmirea notelor de comandă, neafişarea informaţiilor cu tarifele practicate şi comercializarea de piese de schimb, cosmetice auto, antigel, lichid de frână cu etichete netraduse în limba română”.
În ceea ce priveşte controlul efectuat la şcolile de şoferi, în şase din cele 14 societăţi controlate s-au depistat abateri de la normele legale de funcţionare şi s-au aplicat amenzi în valoare de 13 mii de lei.
Cuantumul cel mai mare al amenzilor aplicate în cadrul acestei acţiuni de control s-a înregistrat la comercianţii de piese auto din judeţ. În 15 din cele 22 de magazine verificate de către comisarii pentru protecţia consunatorilor au fost găsite nereguli şi comercianţii au primit amenzi contravenţionale în valoare de 45 de mii de lei. Lipsa etichetelor cu elemente de identificare şi caracterizare, lipsa traducerilor în limba română aplicate pe etichetele produselor, lipsa instrucţiunilor de utilizare şi avertismente pentru soluţiile periculoase, lipsa preţurilor afişate sunt doar câteva dintre abaterile frecvente depistate la operatorii economici care comercializează piese auto.
„În ceea ce priveşte staţiile de service auto, îi sfătuim pe consumatori să se informeze asupra tarifelor înainte de a lăsa autoturismul în service şi să solicite un deviz estimativ al intervenţiei”, a mai declarat Elena Oanea.