O gospodărie din comuna Vama a fost mistuită de flăcări, ieri dimineaţă, în urma unui incendiu izbucnit de la un scurtcircuit pornit de la un cablu electric defect.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în jurul orei 9:50, la faţa locului fiind trimise două autospeciale din cadrul Detaşamentului de pompieri de la Câmpulung Moldovenesc, sprijiniţi de voluntarii serviciului pentru situaţii de urgenţă al comunei Vama, care au intervenit cu încă o autospecială şi o motopompă.
La faţa locului, mare parte din gospodărie era deja cuprinsă de flăcări, iar incendiul a fost stins în aproximativ o oră.
„Au ars mansarda şi acoperişul casei de locuit, atelierul de tâmplărie, o maşină de prelucrat lemn (abric), o moară pe valţuri, precum şi scule de tâmplărie. De asemenea, s-au degradat obiectele de mobilier, aparatul de sudură şi plafoanele camerelor”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, sublocotenentul Ioana Istrati, precizând că pompierii au salvat parterul casei, restul de anexe, reuşind să oprească propagarea incendiului la locuinţele învecinate.