Deliberativul judeţean întrunit ieri în şedinţă ordinară a aprobat cu unanimitate de voturi noile organigrame ale Consiliului Judeţean şi ale unităţilor subordonate care vor intra în vigoare de la 1 august, organigrame care ţin cont de reglementările referitoare la numărul maxim de posturi.
La Consiliul Judeţean şi la instituţiile din subordine vor fi reduse 136 de posturi, urmând ca organigramele să conţină 654 de posturi. Efectiv însă vor fi concediaţi 45 de angajaţi, întrucât 91 de posturi sunt vacante. Cele mai mari reduceri vor fi operate la Complexul Muzeal Bucovina, 30, de la 152 de posturi la 122. Din cele 30 de posturi, doar 18 sunt ocupate, restul de 12 fiind vacante. La Centrul Cultural „Bucovina” vor fi desfiinţate 25,5 posturi, de la 159 la 133,5.
A fost desfiinţată funcţia de administrator public al judeţului
Conform noii organigrame, va fi redus postul de consilier juridic, se va desfiinţa Compartimentul „Revista Bucovina Literară”, atribuţiile acestuia urmând a fi preluate de către Biblioteca „I.G. Sbiera”, se vor desfiinţa compartimentele producţie spectacole de la Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” şi îndrumare metodologică aşezăminte culturale din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. La Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat vor fi desfiinţate 18,5 posturi, prin reducerea numărului de compartimente de la 7 la 6, la Biblioteca „I.G.Sbiera” 18 posturi, la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, zece posturi, la Regia Autonomă Aeroportul „Ştefan cel Mare” şi la Camera Agricolă Judeţeană câte două posturi.
Aparatul propriu al Consiliului Judeţean se va reduce cu 21 de posturi, de la 188 la 167. În primul rând a fost desfiinţată funcţia de administrator public al judeţului, rămasă vacantă după plecarea titularului Petru Luhan în Parlamentul European. Apoi au fost comasate unele compartimente, precum cele de turism şi de cooperare şi relaţii internaţionale şi s-au făcut unele modificări în celelalte.
Primii vor fi disponibilizaţi cei care se pot pensiona
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a enumerat criteriile după care vor fi făcute disponibilizările. „În primul rând e vorba de eficienţă, muncă efort şi rezultate. Apoi îi avem în vedere pe cei care se pot pensiona, ca să lăsăm tinerii să lucreze. Avem în vedere, acolo unde sunt familii, unul dintre soţi să rămână în serviciu, pentru că nu e corect să-i lăsăm fără slujbe pe amândoi”, a spus Flutur. El a adăugat că până pe 26 iulie toate unităţile administrativ teritoriale vor trebuie să prezinte noile organigrame la Agenţia Naţională a Funcţionarului Public.
„A fost o muncă uriaşă pentru reorganizare, ca să ţii seama de toate normativele noi. Nu dorim să facem din asta o glorie, că dai afară oameni, pentru că, după părerea mea, trebuie să ne gândim la crearea de noi locuri de muncă. În domeniul privat dacă se poate trebuie să creăm cât mai multe locuri de muncă şi Consiliul Judeţean se va implica”, a declarat Flutur. El a adăugat că, începând de mâine, angajaţii Consiliului Judeţean vor face teren pentru a-i îndruma pe primari cum să-şi întocmească noile organigrame.
(21 iul 2010, 12:05:15
Asa-i la noispatarul sparge blidele si plateste clientul flamand.....De ce nu-s expuse buzunarele celor ce fac gafe pentru ca sunt incapabili sa gestioneze obligatiile asumate,ca tare mai vroiau puterea?Ca nu mai avem administrator public,nu e nici o suparare,ca nu era platit cu 500 RON/luna si nu mai are cine sa fie recompensat la alegerile europarlamentare......