O femeie din municipiul Suceava este cercetată penal de ofiţerii de la Investigarea Fraudelor, fiind acuzată că i-a vândut soţului ei bunuri din patrimoniul societăţii pe care o administra, tranzacţia neregăsindu-se, însă, în evidenţele financiar-contabile ale firmei respective.
Florica A., în vârstă de 53 de ani – explică anchetatorii – a făcut un contract de vânzare-cumpărare, prin care un imobil (teren şi construcţie) a trecut din proprietatea societăţii în cea a soţului, iar contravaloarea vânzării nu a mai ajuns în conturile firmei, aşa cum nici operaţiunea nu a fost înregistrată în documentele societăţii.
Anchetatorii susţin că Florica A. a prejudiciat statul cu 6.611 lei, reprezentând TVA-ul de plată neînregistrat.
„Cu rea-credinţă, contrar intereselor societăţii comerciale, a înstrăinat soţului ei imobilul şi suprafaţa de teren care făceau parte din activele firmei, scoţând bunurile în cauză din patrimoniul societăţii fără ca aceasta să obţină vreun beneficiu”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, precizându-se că împotriva Floricăi A. s-a început urmărirea penală pentru evaziune fiscală, respectiv folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu.