Maria Băsescu, soţia preşedintelui Traian Băsescu, s-a aflat ieri în judeţul Suceava, unde a venit însoţită de un convoi de ajutoare pentru sinistraţi.
Prima Doamnă a ales comuna Şerbăuţi, unde apele au distrus cinci case şi au afectat alte 160, pentru că în această localitate s-a refugiat bunica ei din Arbore în timpul războiului.
Aici, Maria Băsescu a adus cinci tiruri cu materiale de construcţie şi alimente care au fost distribuite familiilor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor. Ajutoarele au fost colectate de fiica cea mare a cuplului prezidenţial, Ioana Băsescu, care nu a avut timp liber să vină la Suceava.
Alături de soţia şefului statului s-au aflat preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi deputatul PD-L, Ioan Bălan.
Prima Doamnă a vizitat şantierul unde se reconstruiesc cele cinci case distruse de ape şi a purtat discuţii cu oamenii aflaţi în dificultate.
Reamintim că în urma calamităţilor produse la sfârşitul lunii iunie şi începutul lui iulie, şeful statului a ajuns de mai multe ori în câteva localităţi afectate din judeţul nostru. Săptămâna trecută, Traian Băsescu a participat la deschiderea podului provizoriu de pontoane de la Dorneşti. Noul pod a fost construit de militari în aval de cel rutier de peste râul Suceava care face legătura între Rădăuţi şi Siret şi care a fost rupt de inundaţii.
(16 iul 2010, 13:29:46