Pagubele produse la nivelul judeţului de inundaţiile şi alunecările de teren de la sfârşitul lunii iunie se ridică la 83,841 de milioane de euro (sau 357,304 milioane de lei). Aceasta este cifra care a rezultat în urma evaluărilor realizate de comisiile numite prin ordinul prefectului, Sorin Arcadie Popescu, care deţine preşedinţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Pagubele cele mai mari, însemnând 110,324 de milioane de lei, adică o treime din total, au fost contabilizate la drumurile comunale. Apele au afectat 917,42 de kilometri de drumuri comunale. La drumurile naţionale şi căile feroviare s-au înregistrat pagube în valoare de 74,076 milioane de lei, iar la poduri, pagubele au atins cifra de 67,711 milioane de lei. Au fost avariate 151 de poduri, 22,2 kilometri de drumuri naţionale şi 4,5 kilometri de cale ferată. Pagubele în agricultură şi silvicultură s-au ridicat la 44,452 de milioane de lei. Au fost afectate 12.573 de hectare de culturi, păşuni şi fâneţe, 233 de kilometri de drumuri forestiere, 497 de poduri şi podeţe forestiere, 115 hectare de plantaţii şi pepiniere şi s-au înregistrat 3.000 de metri cubi de doborâturi. Stricăciunile la drumurile judeţene se ridică la 17,39 milioane de lei, fiind afectaţi 145,38 de kilometri. Pagubele la case au fost evaluate la 9,279 de milioane de lei. Conform situaţiei, 35 de case au fost distruse total, 186 se află în pericol de prăbuşire, iar 1051 au fost avariate. Per total, au fost afectate 4949 de locuinţe.
Raportul privind efectele inundaţiilor şi ale alunecărilor de teren produse la sfârşitul lunii iunie a fost transmis miercuri, de către Prefectură, Guvernului.