În prima zi de înscriere la facultate, la Universitatea „Ştefan cel Mare” au fost depuse 120 de dosare pentru cursurile de licenţă, zi, 19 dosare pentru cele cu învăţământ la distanţă şi 25 de dosare pentru studiile de masterat. Totodată, alte opt dosare au fost depuse la continuare de studii.
Pentru cursurile de licenţă, zi, cele mai multe dintre dosarele de înscriere au fost depuse la Inginerie Alimentară, facultate la care s-au înregistrat 13 dosare. Facultatea scoate la concurs, pentru cele două specializări, Ingineria produselor alimentare şi Controlul şi Expertiza produselor alimentare, 30, respectiv 22 de locuri fără taxă şi câte 60 de locuri pentru fiecare specializare.
Pe locul următor, ca număr de dosare de înscriere depuse, se află Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, unde pentru specializarea Calculatoare s-au depus zece dosare. Pentru celelalte facultăţi şi specializări au optat câte un număr mai mic de candidaţi în prima zi de înscriere.
Există şi specializări fără nici un dosar de înscriere depus chiar din prima zi, însă înscrierile continuă până pe 21 iulie.
La studiile de licenţă la ID s-au depus 19 dosare de admitere, cele mai multe la specializările Silvicultură şi Administrarea Afacerilor, şi anume câte cinci înscrişi.
Taxele de înscriere sunt cuprinse între 50 de lei şi 150 de lei
Pentru locurile scoase la Continuare de Studii au optat din prima zi opt candidaţi, toţi la specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei.
Pentru anul universitar viitor, instituţia academică suceveană scoate la concurs aproape 4000 de locuri cu şi fără taxă, la studii de licenţă, învăţământ de zi şi învăţământ la distanţă.
Pentru studiile de licenţă, învăţământ de zi, fără taxă, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a alocat un număr de 928 de locuri.
Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor va beneficia de cele mai multe locuri fără taxă din universitate, şi anume 163 de locuri. Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică va scoate la concurs 150 de locuri fără taxă
Pentru studiile de masterat, universitatea beneficiază de 580 de locuri alocate de la bugetul de stat, şi va mai scoate la concurs alte 1676 de locuri cu taxă.
Universitatea „Ştefan cel Mare” va mai scoate la admitere 30 de locuri fără taxă şi 78 de locuri cu taxă la studiile de doctorat.
Candidaţii de etnie romă, cei din Republica Moldova şi din alte ţări învecinate, precum şi candidaţii români din diaspora au la dispoziţie o serie de locuri de admitere.
Taxele de înscriere sunt cuprinse între 50 de lei şi 150 de lei, în funcţie de facultate şi numărul de domenii la care se înscrie candidatul.
Rezultatele acestei sesiuni de admitere se vor afişa pe 26 iulie, iar înmatricularea candidaţilor admişi se va face în intervalul 27 iulie- 31 iulie 2009.