Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava încearcă să-i identifice, cu ajutorul mass-media, pe vânzătorii a patru autoturisme despre care există bănuiala că au fost achiziţionate cu bancnote de 100 de euro falsificate.
În cursul zilei de ieri, BCCO Suceava a remis un comunicat de presă prin care a făcut publice fotografiile a patru autoturisme găsite în curtea lui Ilie Pleşca (30 de ani), individul arestat preventiv la sfârşitul lunii trecute, pe motiv că a introdus în circulaţie zeci de bancnote de 100 de euro contrafăcute, cu multe dintre acestea achiziţionând maşini din târgurile auto din judeţ.
Ofiţerii BCCO bănuiesc că şi cele patru maşini din fotografii, înmatriculate în Marea Britanie, au fost cumpărate cu euro falsificaţi.
„Pentru stabilirea provenienţei acestor autoturisme, rugăm eventualele persoane care le-au vândut, să verifice sumele de bani încasate în schimbul acestora şi să ne contacteze în situaţia în care există suspiciuni cu privire la autenticitatea lor. Totodată, rugăm orice persoană care poate furniza relaţii cu privire la aceste autoturisme să contacteze lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava”, se arată în comunicatul de presă.
Cel puţin 38 de bancnote de 100 de euro falsificate, identificate până în prezent
Ilie Pleşca a fost arestat pe data de 28 iunie a.c. de Tribunalul Suceava, după ce, iniţial, cu trei zile înainte, fusese lăsat în libertate de magistraţii Judecătoriei Rădăuţi, care nu-l considerau un pericol social.
Pleşca este acuzat că, folosindu-se de bancnote falsificate în cupiură de 100 de euro, a cumpărat două viţele de pe raza judeţului Botoşani, precum şi un autoturism Audi A6, din piaţa de maşini de la Rădăuţi.
Ilie Pleşca a avut şi un complice, în persoana unui amic de-al său, Remus Vasilică Beghian (22 de ani), căruia i-a dat o parte din banii falsificaţi şi i-a cerut să-i cumpere încă o maşină de la Rădăuţi, de data aceasta fiind vorba de un VW Sharan.
Culmea, nici Beghian şi nici Pleşca nu au permise de conducere şi cu toate astea au plecat la volanul maşinilor achiziţionate cu bani falşi.
Per total, susţin anchetatorii, pe piaţă au fost plasate zeci de bancnote falsificate în cupiură de 100 de euro, 38 dintre acestea fiind retrase până în prezent din circuitul monetar.
Remus Vasilică Beghian este cercetat în stare de libertate, însă are interdicţie de a părăsi localitatea.
„Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, îndrumăm persoanele fizice să efectueze schimburi valutare prin intermediul unităţilor bancare şi al caselor de schimb valutar”, adaugă ofiţerii BCCO Suceava.