Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Siret au confiscat de la doi cetăţeni ucraineni aproape o mie de pachete de ţigări care erau „mascate” în diferite locuri din autoturismele cu care călătoreau aceştia.
Primul caz îl vizează pe Serhii T., în vârstă de 26 de ani, care călătorea cu un autoturism marca Mercedes. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Seriţan, după controlul documentelor de călătorie, echipa de control a trecut la verificarea mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, în bagajele personale şi în contraaripile-faţă ale autoturismului, 360 pachete de ţigări marca Jin Ling, de provenienţă ucraineană. Ţigările, în valoare de 1.526 lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către organele vamale, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de cinci mii de lei.
Al doilea caz îl vizează pe Ilia B., de 36 de ani, care se deplasa cu un microbuz Mercedes în lateralele căruia poliţiştii de frontieră au descoperit 478 pachete de ţigări Marlboro, tot de provenienţă ucraineană. Poroch-Seriţan a precizat că şi în acest caz ţigările, în valoare de 2.022, lei au fost reţinute în vederea confiscării, iar ucraineanul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de cinci mii de lei.