Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a demarat o campanie de ajutorare a sinistraţilor.În centrele de plasament şi cele pentru adulţi din judeţ, pagubele au fost minore (inundaţii subsoluri, spălătorii, gospodării anexe, infiltraţii acoperişuri), în comparaţie cu dezastrul înregistrat la nivelul judeţului Suceava.
Directorul executiv al instituţiei de asistenţă socială, Florin Tărnăuceanu, a declarat că „atenţia noastră se îndreaptă către comunităţile afectate de inundaţii, în prezent cele patru echipe mobile din cadrul direcţiei evaluând la faţa locului nevoile familiilor cu copii care sunt victime ale inundaţiilor, precum şi posibilitatea includerii acestora într-un program de consiliere pe termen mediu, pentru limitarea traumelor psihice”.
Trei centre de colectare
În perioada 5-12 iulie, Protecţia Copilului Suceava vor fi deschise trei centre de colectare, la sediul direcţiei şi în cadrul a două unităţi de asistenţă socială din subordine, la sediul Direcţiei, Serviciul Evaluare Complexă şi Echipa Mobilă Suceava, Bv. George Enescu nr. 16 (fostul Leagăn de Copii din George Enescu, cam.1), persoană de contact Petre Ştefăroi, şef serviciu, telefon: 0230/520172, int.110, mobil: 0749/233297; Complexul terapeutic pentru copilul cu handicap sever „Blijdorp - O Nouă Viaţă” Suceava, str. Ion Irimescu, nr. 9, Suceava, persoană de contact Focşa Viorel, administrator, telefon: 0742/493184; Servicii Alternative de tip Familial, Gura Humorului (la sediul fostului centru de plasament „George Sidorovici”), str. Sf. Mihail, nr. 29, Gura Humorului, persoană de contact Mihaela Pintilie, şef serviciu, telefon: 0731/199720.
„Dorim să salutăm iniţiativa UNICEF România, prin doamna Voica Pop, Coordonator Program Protecţia Copilului,(.http://www.realitatea.net/unicef-si-realitatea-tv-organizeaza-un-teledon-pentru-a-i-ajuta-pe-sinistrati--134-600-euro-stransi-pana-acum_721216.html), DGASPC Prahova, prin implicarea deosebită a doamnei director Vasilica Florea şi a mass-mediei locale, de a sprijini familiile din comunităţile judeţului Suceava, afectate de inundaţii (http://www.incomodph.ro/social/462-campanie-umanitara-pentru-sinistraii-din-judeul-suceava.html) şi transmitem întreaga gratitudine şi aprecierile noastre tuturor celor care se vor implica în astfel de acţiuni”, a mai declarat directorul Florin Tărnăuceanu.
Donaţiile în lei se pot face şi în contul de ajutorare sinistraţi al Instituţiei Prefectului judeţului Suceava:RO79TREZ5915005XXX000165, deschis la Trezoreria Municipiului Suceava.