30 de copii cu handicap grav din Centrul de plasament „Amadeus“ din Siret, aparţinând Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, au fost mutaţi ieri din calea viiturii, într-un alt centru social, Centrul de plasament „O nouă viaţă“, tot din Siret. Măsura a fost luată de conducerea Protecţiei Copilului, împreună cu autorităţile locale, pentru că imobilul în care se aflau copiii se află situat pe malul Siretului, zonă inundabilă. Mutarea copiilor a fost făcută după primirea unei avertizări hidrologice potrivit căreia debitul râului Siret depăşea cotele de pericol.
Tot ieri, opt copii cu nevoi speciale de la Centrul „Alma Mater“ Siret au fost luaţi acasă de către angajaţii centrului, pentru a evita orice risc pentru cei mici, pe perioada cât a fost anunţat cod roşu de inundaţii. Alţi 46 de copii sinistraţi şi 19 mame din Pătrăuţi au fost internaţi într-un internat şcolar din judeţ, pentru că nu mai aveau un acoperiş deasupra capului.
„Centrul de primire minori în regim de urgenţă este pregătit pentru a veni în întâmpinarea copiilor aflaţi în situaţie de risc. Deocamdată, nu am fost solicitaţi, dar dacă vom fi sesizaţi de primării sau de alte persoane, vom lua o măsură de protecţie pentru minorii aflaţi în dificultate“, ne-a declarat directorul adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava Nicoleta Daneliuc.
(30 iun 2010, 20:10:49