Sucevenii care au obţinut venituri pentru care impozitarea se face la sursă mai au la dispoziţie doar câteva zile până când pot să depună formularul 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiar de venit” la sediile administraţiilor fiscale de care aparţin. Termenul până la care trebuie depuse aceste formulare este data de 30 iunie 2010, obligaţia depunerii acestor declaraţii revenind plătitorilor de venit care au avut obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe venituri cu regim de reţinere la sursă în anul 2009.
Directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Petrică Ropotă, a explicat că impozitele declarate prin acest formular la data de 30 iunie 2010 sunt impozite finale şi sunt aferente veniturilor cu regim de reţinere la sursă a impozitului, altele decât veniturile din salarii sau cele declarate prin formularul 205, depus până la data de 1 martie 2010. De asemenea, persoanele care în anul 2009 au beneficiat de venituri impozitate prin reţinere la sursă şi care fac obiectul formularului 205 cu termen de depunere 30 iunie 2010 nu mai au obligaţii declarative.
Ropotă a precizat că formularul 205 se completează şi se depune pentru impozitele reţinute la sursă pentru venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor sau convenţiilor civile încheiate potrivit Codului Civil, altele decât cele reglementate în Codul Fiscal, veniturile din dividende, din lichidare, din premii şi jocuri de noroc, din pensii, din activităţi agricole şi câştigurile din transferul titlurilor de valoare cu impunere finală.
Declaraţiile se depun în format electronic, pe suport magnetic sau optic care va fi însoţit de un borderou centralizator, listat pe hârtie, semnat şi ştampilat, prin folosirea programului de asistenţă pus la dispoziţie de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pe site-ul www.anaf.ro.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că depunerea acestui formular după data de 30 iunie 2010 se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei în cazul persoanelor juridice.