Aproximativ 150 de crescători de bovine din judeţul Suceava se pregătesc să participe la Cluj la ceea ce se doreşte a fi un protest de mare amploare al tuturor fermierilor din ţară, îngrijoraţi din cauză că în acest an ar putea să nu mai primească nici o subvenţie.
Protestul este programat de pe data de 29 iunie, urmând a continua şi pe 30 iunie şi 1 iulie, în trei locaţii, la intrările în Cluj şi în faţa Prefecturii locale.
„Am ales să protestăm la Cluj pentru a-l chema pe domnul Boc să discute cu noi la el acasă. În momentul de faţă nu există nici un act normativ care să prevadă vreun tip de subvenţii pentru crescătorii de bovine. Vrem şi noi să ni se spună dacă are rost să mai creştem animale sau să le vindem şi să ne vedem de alte treburi”, a declarat Gheorghe Covaşă, vicepreşedinte al Asociaţiei Fermierilor Bucovina. El a subliniat însă că problemele crescătorilor de bovine autohtoni sunt mult mai complexe.
„Pentru laptele adus din străinătate nu se percepe TVA la vamă aşa cum s-a promis, pentru încurajarea producătorilor autohtoni, în ţară preţul la kilogram a scăzut foarte mult, fermierii au credite, făcute şi în baza subvenţiilor care urmau să fie acordate anual, astfel că acum ne paşte pe toţi falimentul”, a mai spus vicepreşedintele Asociaţiei Fermierilor Bucovina.