200 de gospodării din satul Slătioara, comuna Stulpicani, au rămas izolate după ce drumul judeţean care face legătura cu această localitate a fost distrus pe o porţiune de 50 de metri din cauza ploilor abundente. Inundaţiile au distrus singura cale de acces către satul Slătioara, singurul mod în care oamenii care locuiesc în zona respectivă pot să ajungă la case fiind fie pietonal, fie cu căruţele.
Potrivit unei informări a Prefecturii Suceava, ploile au mai distrus acostamentul drumului judeţean Frasin Ostra pe o lungime de aproximativ 50 de metri.
Ploile au mai afectat şi drumurile judeţene Stulpicani – Slătioara, în mai multe puncte, Stulpicani – Negrileasa, unde acostamentul este distrus pe o lungime de 100 de metri. În acelaşi timp, în urma ploilor de ieri a fost distrus în totalitate, pe o porţiune de aproape 400 de metri, drumul forestier din satul Gemenea.
Pe de altă parte, trebuie spus că după ce, pe tot parcursul nopţii de luni şi apoi şi marţi dimineaţă, echipajele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au evacuat apa de pe străzile Sucevei, au deblocat drumul şi calea ferată în zona Frasin – Vama şi apoi la Prisaca Dornei, de asemenea intervenind şi la câteva zeci de locuinţe în care a intrat apa, câteva ore mai târziu aveau să apară alte probleme.
Precipitaţiile abundente căzute marţi după-amiază au dus la inundarea a trei case şi a unui lăcat de cult, în comuna Dumbrăveni, în jurul orei 16.00 pompierii de la Detaşamentul de Intervenţie Suceava intervenind în zonă.
Aproximativ la aceeaşi oră, un alt echipaj s-a deplasat pe strada Gheorghe Doja din Suceava, unde s-a evacuat apa din două locuinţe particulare.
Seara, la ora 19.00, ploile căzute în Câmpulung au dus la inundarea unei locuinţe, fără a fi vorba însă de probleme deosebite.
Din fericire, în ciuda Codului galben de ploi abundente, marţi noapte nu au mai căzut precipitaţii importante din punct de vedere cantitativ, astfel că în judeţul Suceava nu au mai fost semnalate probleme.
Ieri, s-a mai intervenit la două locuinţe inundate, una în Gura Humorului şi una în Suceava, situaţiile de urgenţă apărute fiind izolate.