Un proiect european realizat de Asociaţia Educatorilor Suceveni, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean, demarat acum câteva zile, a dus la formarea a zece grupuri de voluntari, formate din profesori şi elevi, care, până la finele lunii octombrie a acestui an, vor dezvolta idei şi proiecte de voluntariat viabile la nivelul localităţilor din care fac parte.
Grupurile vor acţiona în Suceava, Siret, Mălini, Siminicea, Vama, Preuteşti, Ciocăneşti, Vatra Moldoviţei, Dolhasca şi Dumbrăveni, concret urmând a identifica probleme de la nivel local şi a încerca apoi să le rezolve, prin voluntariat. De la acţiuni de ecologizare în zonele pline de deşeuri, de sprijinire a localnicilor aflaţi în situaţii disperate şi până la acţiuni cultural-educative, membrii grupurilor de voluntari urmează a pune în aplicare proiectele pe care le au deja în plan.
La finele săptămânii trecute, reprezentanţii instituţiilor implicate în proiect au organizat un curs de instruire a grupurilor, în scurt timp urmând a fi tipărit un manual de bune practici şi a fi realizate activităţi punctuale de voluntariat în regiunile rurale participante.
„Implicarea tinerilor şi adulţilor în viaţa comunităţii şi orientarea acestora spre identificarea unor soluţii viabile cu aplicabilitate la nivel local şi care să răspundă problemelor sociale sunt motivaţii care ne-au antrenat în implementarea şi derularea acestui proiect”, a precizat inspectorul Ionuţ Epureanu, ofiţer specialist în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire al Poliţiei.
De precizat că proiectul este realizat în colaborare cu organizaţia internaţională de voluntariat Peace Corps Internaţional.