Un accident mai puţin obişnuit, provocat de un copil în vârstă de 12 ani şi a cărui victimă a fost un bebeluş de doar şase luni, s-a produs duminică seară în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, din fericire consecinţele nefiind grave.
Poliţia precizează în jurul orei 20.15, pe strada Calea Burdujeni, copilul de 12 ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers în timp ce conducea o bicicletă pe trotuar şi s-a izbit într-un cărucior în care se afla bebeluşul de şase luni, transportat de mama sa.
În urma impactului, micuţul a căzut pe asfalt, însă din fericire nu s-a lovit grav. Transportat la Spitalul Judeţean Suceava acesta a fost diagnosticat cu „contuzie regiune frontală”, fără a fi necesară internarea sa.
(22 iun 2010, 13:32:23