Un individ care a comis un şir întreg de infracţiuni la regimul rutier, deşi nu are permis de conducere, a ajuns în arestul poliţiei, direct din autocarul cu care vroia să fugă din ţară, ştiind că este căutat de oamenii legii.
Dănuţ Gheorghe Nuţu, în vârstă de 20 de ani, din comuna Volovăţ, nu se mai aştepta să dea ochii cu poliţiştii, în momentul în care, pe DN 17 A, pe raza comunei Sadova, autocarul în care se afla, şi cu care intenţiona să iasă din România, a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliţie, iar el a fost singurul pasager care nu a mai continuat cursa.
A fost dat jos şi dus direct în arestul poliţiei, primind ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
Sâmbătă, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, Dănuţ Gheorghe Nuţu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Tupeu. Zeci de kilometri la volan, fără permis de conducere
Potrivit anchetatorilor, faptele care l-au aruncat în spatele gratiilor pe tânărul din Volovăţ au început pe data de 21 aprilie 2010, atunci când, deşi fără permis de conducere, a condus un autoturism Opel Vectra, cu numere de înmatriculare engleze, pe o distanţă de patru kilometri, încercând să se sustragă controlului desfăşurat de către poliţiştii din localitate.
În noaptea de 23/24 aprilie 2010, s-a urcat din nou la volanul Opelului cu numere englezeşti şi a condus aproximativ 25 de kilometri, pe drumurile publice de pe raza localităţilor Volovăţ, Rădăuţi, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Gălăneşti, Frătăuţii Vechi. Şi de această dată a încercat să se sustragă controlului în trafic desfăşurat de către agenţi din cadrul Poliţiei Rutiere Rădăuţi.
În seara de 31 mai a.c., Nuţu dă iar nas în nas cu un echipaj de poliţie.
De data aceasta, tânărul –susţin anchetatorii – se afla la volanul unui BMW, cu numere de Italia, pe raza localităţii de domiciliu.
Implicat într-un accident, la volanul unei maşini neînmatriculate, cu numere false
În actele de sesizare a instanţei se mai arată că, săptămâna trecută, pe 17 iunie, în jurul orei 23:00, Dănuţ Gheorghe Nuţu se afla la volanul unui autoturism Alfa Romeo, neînmatriculat, pe care era montat în fals un număr de Italia.
La un moment dat, în timp ce se deplasa din direcţia Marginea spre Volovăţ, maşina condusă de Nuţu este lovită de un alt autoturism, al cărui şofer nu i-a acordat prioritate de trecere.
Maşina la volanul căreia se afla tânărul din Volovăţ este proiectată în urma impactului pe contrasens, lovind uşor un pieton (6-7 zile de îngrijiri medicale) care se deplasa pe trotuar, lângă bicicletă.
Deşi nu era vina lui, Dănuţ Gheorghe Nuţu şi-a dat seama că va prins că a condus, fără permis, un auto neîmatriculat, cu numere false, motiv pentru care a plecat de la locul accidentului şi a ascuns maşina în gospodăria nelocuită a unui bărbat din Volovăţ, plecat la muncă în Italia.
A băgat maşina într-o anexă, în spatele unor plase de gard şi a acoperit-o cu fân.
Ulterior, şi-a pus la cale plecarea din ţară, dându-şi seama de consecinţele faptelor sale.
Deşi autocarul său a ieşit din zona Rădăuţi, la Sadova, un echipaj al poliţiei rutiere din Câmpulung Moldovenesc, la solicitarea colegilor rădăuţeni, a oprit în trafic autovehiculul, spunându-i pasagerului Nuţu să coboare.
Tânărul din Volovăţ a mai fost cercetat în 2009 pentru că s-a urcat la volan, fără permis de conducere, iar la acea vreme a fost sancţionat administrativ.
(21 iun 2010, 16:20:03