Neînţelegerile dintre preşedintele Curţii de Apel Suceava, Cezar Hîncu, şi preşedintele Tribunalului Suceava, Ioan Doru Bunduc, au trecut de zidurile Palatului de Justiţie şi au ajuns tocmai la urechile plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Altădată simple zvonuri, conflictul dintre cei doi a devenit oficial şi se regăseşte chiar şi într-un document al Consiliului Superior al Magistraturii, document pe care l-am găsit, zilele trecute, postat pe site-ul instituţiei.
În urmă cu aproximativ un an, Cezar Hîncu l-a reclamat pe Ioan Doru Bunduc la forul superior, sesizând mai multe nereguli ce ar fi fost comise de preşedintele Tribunalului.
„Se impune efectuarea unui control managerial la această instanţă”
Acuzaţiile preşedintelui Curţii de Apel Suceava, care au adus la Suceava controlul inspecţiei judiciare a CSM, s-au dovedit a fi neîntemeiate.
Raportul de control al Inspecţiei Judiciare privind eficienţa managerială la Curtea de Apel Suceava, raport postat pe site-ul CSM, face referire şi la această „situaţie cu caracter particular”.
La 16 februarie 2009, Cezar Hîncu a transmis la CSM un memoriu adresat conducerii Curţii de Apel Suceava de judecătorul Maria Cătălina Marcu, prin care aceasta solicita sprijinul preşedintelui Curţii de Apel, în rezolvarea situaţiei intervenite între ea şi preşedintele Tribunalului Suceava, Ioan Doru Bunduc, privind reţinerea unei sume de bani din indemnizaţia aferentă lunii ianuarie 2009.
Pe lângă nemulţumirea judecătoarei Marcu, preşedintele Curţii de Apel Suceava susţine în memoriul adresat CSM, că, după o perioadă de aproape trei ani, în care “nemulţumirile cvasitotalităţii judecătorilor Tribunalului Suceava şi ale celor din instanţele din raza de activitate a acestuia, au crescut exponenţial” este în “imposibilitate efectivă de a mai aplana şi media situaţia existentă”, precizând că “se impune efectuarea unui control managerial la această instanţă” şi „eventual”, dacă se va aprecia necesar, la toate instanţele din raza Curţii de Apel Suceava”.
De ce îl acuza Hîncu pe Bunduc?
În memoriul trimis CSM, Cezar Hîncu susţine că preşedintele Tribunalului Suceava şi-a făcut o obişnuinţă din a le spune colegilor săi că se află în concediu de odihnă, însă nu a depus nici o cerere de concediu de odihnă la cabinetul preşedintelui Curţii de Apel Suceava, din anul 2007.
Hîncu spune şi că, în ultimii doi ani (2007-2009), tot mai mulţi judecători de la Tribunal au solicitat delegarea la judecătorii din raza Curţii de Apel Suceava, motivând tratamentul la care au fost supuşi de preşedintele Tribunalului Suceava.
Preşedintele Curţii de Apel Suceava mai spune în memoriul trimis CSM că patru judecători se află în proceduri administrative de contestare a deciziilor preşedintelui Tribunalului Suceava şi că Ioan Doru Bunduc repartizează stimulentele băneşti după bunul plac, „printre argumentele aduse personalului unor instanţe pentru neacordarea echilibrată fiind şi raporturile cu conducerea Curţii de apel”.
Cezar Hîncu menţionează în memoriul respectiv şi faptul că nu poate omite „informaţiile pe care preşedintele Tribunalului le-a transmis presei locale, referitoare la pretinse situaţii, în care nu a beneficiat de sprijinul Curţii de Apel, fiind nevoit să intervină, direct, pentru ca acestea să nu fie făcute publice”.
Preşedintele Curţii de Apel Suceava a susţinut, de asemenea, că există o lipsă de comunicare între el şi preşedintele Tribunalului, care poate afecta bunul mers al instanţei.
Hîncu a susţinut, totodată, că Bunduc a făcut programări pentru diverse activităţi comune, la ore la care preşedintele Curţii de Apel Suceava nu a putut ajunge.
Exemplul prezentat de Cezar Hîncu viza ora fixată pentru desfăşurarea unei slujbe religioase.
Concluziile verificărilor făcute de CSM la instanţele din Suceava
Câteva luni mai târziu, la Suceava a venit controlul Inspecţiei Judiciare a CSM, iar, spre sfârşitul lui 2009, au fost stabilite concluziile verificărilor făcute şi în privinţa acuzaţiilor aduse împotriva lui Ioan Doru Bunduc.
„Susţinerile preşedintelui Curţii de Apel Suceava, vizând nemulţumirile „cvasitotalităţii judecătorilor Tribunalului Suceava, şi respectiv ale celor de la instanţele din raza de activitate a acestuia”, faţă de preşedintele Tribunalului Suceava, nu s-au confirmat în cursul verificărilor efectuate”, se arată în raportul de control al CSM.
Şi referitor la memoriul judecătorului Maria Cătălina Marcu, reprezentanţii CSM au stabilit că nu poate fi vorba de o abatere disciplinară a preşedintelui Tribunalului Suceava.
În legătură cu sesizarea potrivit căreia preşedintele Tribunalului Suceava nu a depus nici o cerere de concediu de odihnă din 2007, CSM susţine că, la nivelul Curţii de Apel Suceava, nu exista instituită o regulă în sensul avizării în prealabil a cererilor privind efectuarea concediului de odihnă de către preşedintele Curţii de Apel Suceava, astfel încât nu i se poate imputa nimic nici în această privinţă lui Ioan Doru Bunduc.
Şi în privinţa celorlalte presupuse nereguli sesizate de Cezar Hîncu, CSM-ul a dat un răspuns negativ.
„Nu poate fi reţinut în sarcina judecătorului Ioan Doru Bunduc un comportament abuziv în raporturile cu judecătorii care funcţionează în cadrul instanţei, activitatea acestuia fiind circumscrisă respectării Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi motivată de fiecare dată conform reglementărilor conţinute în acesta, cu respectarea normelor de deontologie profesională”, se mai arată în raportul de control, precizându-se că divergenţele de opinii între preşedintele Tribunalului şi judecători sunt inerente, iar rezolvarea lor s-a realizat respectându-se regulamentele de ordine interioară.
Hîncu: „S-a rezolvat”. Bunduc: „Nu comentez”
În cursul zilei de ieri, i-am contactat telefonic pe cei doi pentru a le lua un punct de vedere referitor la acuzaţiile aduse şi concluziile CSM.
„Era o lipsă de comunicare între noi, dar acum s-a rezolvat”, ne-a declarat preşedintele Curţii de Apel Suceava.
Ioan Doru Bunduc a preferat să nu comenteze situaţia, precizând că raportul de control al CSM e destul de explicit.
Întrebat dacă relaţiile dintre el şi Cezar Hîncu s-au îmbunătăţit, preşedintele Tribunalului a răspuns sec: „Nu comentez”.
(21 iun 2010, 11:52:09