Cetăţenii municipiului Rădăuţi vor plăti cu 60 la sută mai mult pentru apa rece şi pentru canalizare, după ce deliberativul local a aprobat noile tarife, cu 11 voturi pentru, şase voturi împotrivă şi un vot nul, în şedinţa „maraton” de joi, şedinţă care s-a întins pe parcursul a mai bine de şapte ore. Preţurile majorate sunt acelaşi cu cele practicate în tot judeţul de SC ACET SA Suceava, societate care a preluat de la SC Servicii Comunale SA Rădăuţi serviciul de apă şi canalizare. Prin hotărârea de joi, preţul apei reci a fost majorat de la 1,7 lei pe metrul cub la 2,65 lei, iar tariful pentru canal s-a majorat de la 1,02 lei pe metrul cub la 1,39 lei. De asemenea, potrivit contractului de delegare a gestiunii serviciului de apă potabilă către ACET SA Suceava, preţul la apă va creşte în fiecare an, „cu scopul de a menţine echilibrul financiar al operatorului”.
Social-democraţii au sprijinit majorările de preţuri
La dezbaterea acestui punct au participat, în calitate de invitaţi, subprefectul Angela Zarojanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Daniel Cadariu, deputatul Mircea Irimescu şi conducerea ACET Suceava. De asemenea, la dezbateri au participat şi reprezentanţi ai unor asociaţii de proprietari, care au arătat că sunt de acord cu majorarea tarifelor.
Proiectul de hotărâre, care a fost iniţiat de către primarul Aurel Olărean, a fost susţinut de către consilierii PD-L, avantajele acestui demers fiind prezentate de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Daniel Cadariu. Pentru mai bine de două ore cât au durat dezbaterile la acest punct, consilieri ai PSD, PNL şi reprezentanţi ai PNŢCD au încercat să arate cât sunt de preocupaţi ca tarifele pentru populaţie să nu crească. La votul secret însă au demonstrat că totul a fost doar o mascaradă bine pusă la punct pentru cei care urmăreau dezbaterile. Dacă cei opt consilieri PD-L prezenţi la şedinţă şi-au asumat votul pentru majorarea tarifelor, trei consilieri ai aşa-numitei „opoziţii” au asigurat necesarul de 11 voturi pentru adoptarea acestei hotărâri.
Justificarea majorărilor de preţuri
Potrivit unei note de fundamentare privind stabilirea tarifului unic la nivelul operatorului regional SC ACET SA Suceava, tarifele la apa rece şi canal, valabile pentru municipiul Rădăuţi, sunt în vigoare de la data de 1 ianuarie 2009. Astfel, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 138 din 12 decembrie 2008, tarifele (fără TVA) practicate sunt de 1,70 lei/mc pentru apa potabilă şi 1,02 lei/mc pentru apa de canal. Conducerea ACET a mai semnalat că, „se observă faptul că aceste tarife nu au fost ajustate nici în 2009 şi nici în anul 2010 şi nu cuprind recuperarea pentru fondul IID şi nici nivelul corespunzător al redevenţei şi ratei de profit. Tarifele unice fundamentate, de 2,65 lei/mc pentru activitatea de apă şi 1,39 lei/mc pentru activitatea de canal epurare reprezintă rezultatul factorilor de influenţă care se cunosc la această dată, pentru aria de operare actuală”, a arătat Ştefan Groza, directorul general SC ACET SA Suceava.
Potrivit aceleiaşi note de fundamentare, în calcularea tarifului unic pentru membrii din SC ACET SA, s-au luat în calcul mai mulţi indicatori, majorarea tarifelor la energia electrică (cu 105,1% din ianuarie 2010), indicele de inflaţie de 104% prognozat pentru 2010, nivelul redevenţei de 5% din cifra de afaceri a societăţii, necesitatea constituirii Fondului de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare (IID) pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene. De asemenea, rata rentabilităţii prevăzută în tarifele unice iniţiale este de 5,77% la activitatea de apă şi 4,44% la activitatea de canal epurare.
Majorări anuale pentru apa rădăuţenilor
Conform capitolului referitor la stabilirea preţurilor şi tarifelor din Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor Publice de Alimentare cu Apă şi de Canalizare nr. 5013 din 13 aprilie 2010, tarifele practicate de ACET SA Suceava „se vor ajusta în fiecare an la data de 1 ianuarie, atât cu inflaţia prognozată pentru anul de calcul, cât şi în termeni reali, ţinând cont de modificarea semnificativă a producţiei şi/sau depăşirea indicelui de inflaţie prognozat”.
În respectivul contract se mai stipulează că „la data de 1 iulie a fiecărui an se va face o analiză a tarifelor minimale prevăzute în prezentul contract cu scopul de a asigura şi menţine echilibrul financiar al operatorului”. Astfel, rădăuţenii ar urma să plătească, de la 1 ianuarie 2011, un tarif de 2,86 de lei pe metrul cub de apă potabilă şi 1,51 de mei pe metrul cub de apă uzată. Prognoza pentru 2012 este, de asemenea una cu tarife majorate – preţul la apa potabilă pe metrul cub va fi de 2,98 de lei, iar metrul cub de apă uzată va costa atunci – 1,57 de lei.