Primarul municipiului Rădăuţi, viceprimarul şi consilierii locali îşi vor ridica indemnizaţiile diminuate consistent din luna iunie, dacă proiectul de hotărâre iniţiat chiar de primarul Aurel Olărean, proiect care nu a mai „prins” ordinea de zi în şedinţa de luna trecută, va primi aviz pozitiv în întrunirea ordinară de astăzi a deliberativului local. Pe ordinea de zi a şedinţei figurează un proiect cu privire la „reducerea indemnizaţiilor lunare ale aleşilor locali din municipiul Rădăuţi pentru perioada 1 iunie-31 decembrie 2010”, proiect care aduce o reducere de 50 la sută a indemnizaţiilor de încadrare în cazul primarului şi al viceprimarului, şi de 33,3 procente a indemnizaţiei consilierilor locali.
În expunerea de motive, iniţiatorul proiectului, primarul Olărean, arată „Având în vedere criza economică cu care se confruntă ţara noastră, în semn de solidaritate cu personalul bugetar şi cu ceilalţi salariaţi din regiile şi societăţile cu capital integral de stat, în calitate de ordonator de credite, propun reducerea plăţii lunare a unei şedinţe a comisiilor de specialitate, ceea ce reprezintă 33,3% din totalul indemnizaţiei lunare primită de către fiecare consilier local. De asemenea propun ca pentru primar şi viceprimar reducerea indemnizaţiei de încadrare să fie în procent de 50%”.
Contactat telefonic, primarul municipiului Rădăuţi a precizat că această măsură i se pare absolut normală şi de bun-simţ, în condiţiile în care întreaga societate românească se confruntă cu problemele create de criză, iar această decizie reprezintă un semnal de solidaritate şi susţinere a personalului bugetar.
Mai mult, casiera Primăriei municipiului Rădăuţi, Cristina Mihoc, a declarat că încă de la instalarea în funcţie, Olărean şi-a donat toate salariile, un total de aproape 80 de mii de lei, pentru susţinerea unor activităţi în sprijinul comunităţii, cum ar fi Revelioanele Pensionarilor, Ziua Profesorului, Balul Bobocilor, dar şi pentru cantina socială, pentru ajutoare de urgenţă sau chiar pentru achiziţionarea de consumabile pentru primăria locală.
(17 iun 2010, 14:59:01