Omul de afaceri rădăuţean Arcadie Plămadă a fost implicat ieri dimineaţă într-un eveniment rutier chiar în vecinătatea Primăriei municipiului Rădăuţi, eveniment în urma căruia va fi cercetat penal. Potrivit Poliţiei Rutiere Rădăuţi în jurul orelor 08.30., Plămadă, care era la volanul unui autoturism marca Mercedes cu numărul de înmatriculare B-106801/1003, efectua o manevră de mers înapoi, cu intenţia de a ieşi din parcarea oblică din faţa administraţiei rădăuţene. Neasigurându-se temeinic, conducătorul auto nu a observat că dinspre Poliţia Municipiului spre primărie circula o autoutilitară marca Iveco, condusă de localnicul Matei Tătar, în vârstă de 21 de ani, cu care a intrat în coliziune faţă-spate, rezultând avarierea uşoară a celor două autovehicule.
În urma verificărilor efectuate de lucrătorii de poliţie a reieşit că valabilitatea numerelor de înmatriculare aplicate pe autoturismul Mercedes era expirată încă din luna martie 2010, însă Plămadă a declarat că a efectuat demersurile către firma de leasing, BCR Leasing SA Bucureşti, pentru remiterea documentaţiei în vederea înmatriculării, încă din luna februarie. Poliţiştii rădăuţeni au declarat că, în aceste condiţii, Arcadie Plămadă urmează să fie cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
(16 iun 2010, 13:19:57