Decizie surprinzătoare luată ieri de Tribunalul Suceava, care l-a pus în libertate sub control judiciar pe Vasile Coroamă, zis „Tomuţa”. Eliberarea lui „Tomuţa” vine la doar patru luni după arestarea sa efectivă, deşi mandatul fusese emis încă din luna mai a anului trecut, dar până în februarie 2010 Vasile Coroamă nu a putut fi găsit de către poliţişti. Laurian Ostaficiuc, avocatul lui „Tomuţa”, a explicat şi care au fost problemele invocate în faţa instanţei şi care în opinia sa i-au determinat pe judecători să ia decizia de eliberare.
„În primul rând procesul stagnează independent de voinţa clientului meu, iar procedurile care s-au derulat până acum la Judecătoria Rădăuţi au fost extrem de lente. În al doilea rând, era depăşit termenul privind durata rezonabilă de arestare preventivă, iar menţinerea acestei măsuri nu mai era oportună”, a declarat avocatul Laurian Ostaficiuc.
Prin punerea în libertate sub control judiciar, „Tomuţa” are şi câteva obligaţii, printre care să nu părăsească localitatea de domiciliu, să nu ia legătura cu alte persoane implicate în acest dosar ori să se prezinte la poliţie ori de câte ori este chemat. Întrebat cum comentează decizia judecătorilor de la Tribunalul Suceava, avocatul Laurian Ostaficiuc a spus: „S-a reinstaurat starea de normalitate”.
Vasile Coroamă a părăsit Penitenciarul Botoşani, acolo unde era încarcerat, încă de ieri după-amiază. În schimb, cealaltă persoană arestată în acest dosar, Radu Popescu, zis „Popescanu”, a rămas în spatele gratiilor.
Un proces în care nu s-a întâmplat nimic
Procesul în care sunt judecaţi Vasile Coroamă „Tomuţa” şi Radu Popescu „Popescanu” se derulează de mai multe luni la Judecătoria Rădăuţi. Chiar dacă s-au scurs mai multe termene, în dosar nu s-a mişcat mare lucru, iar de câteva săptămâni a fost depusă şi o cerere de neconstituţionalitate, ceea ce va duce la o nouă tergiversare.
Faptele pentru care sunt judecaţi „Tomuţa” şi „Popescanu”, ambii din Vicovu de Jos, s-au petrecut în dimineaţa zilei de 1 mai 2009. În acea zi, cei doi, împreună cu alţi doi amici de-ai lor, Petru Munteanu, din Vicovu de Jos, şi Radu Sfichi, din Gălăneşti, l-au sechestrat în vila lui Coroamă pe un afacerist din Rădăuţi, Samoil A., pentru o datorie de 150.000 de euro.
Ameninţat şi bătut, Antemie a rămas şi fără un deget, pe care „Popescanu” i l-a tăiat şi pe care agresorii l-au dat mâncare unui câine din curtea vilei lui „Tomuţa”.
Ajuns la spitalul din Rădăuţi, Samoil A. a încercat să ascundă totul, dar apoi a detaliat întreaga poveste. După numai câteva ore, două dintre tirurile firmei de transport pe care o deţinea Samoil A., parcate pe raza comunei Gălăneşti, au fost incendiate. Incendiată a fost şi maşina unui alt inculpat în acest dosar, Petru Munteanu, cel care a recunoscut, iniţial, acuzaţiile anchetatorilor.
Ulterior, Munteanu şi-a schimbat declaraţiile, motivând în faţa instanţei că nu e nimic adevărat, că a fost obligat de anchetatori să facă acele afirmaţii. Vasile Coroamă susţine că totul e o înscenare şi că Samoil A., cu care a fost în relaţie de prietenie, şi-a tăiat singur o bucată de deget, pentru a scăpa de datoria de 150.000 de euro.
„Tomuţa”, urmărit general aproape nouă luni
Până să ajungă după gratii, „Tomuţa” a fost fugar aproape nouă luni. El a dispărut la începutul lunii mai din 2009, când trebuia să se judece propunerea de arestare de către Judecătoria Rădăuţi. S-a predat la mijlocul lunii februarie 2010, după ce poliţiştii l-au căutat fără succes timp de mai multe luni şi i-au percheziţionat casa în mai multe dimineţi.
(15 iun 2010, 12:33:31