Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 12 iun 2010 - Anul XV, nr. 136 (4427)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Închis în celulă

Dezaxatul sexual căutat de toată poliţia din Suceava a fost prins, însă a mai făcut o victimă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

După şase zile în care a fost “hăituit” de o armată de poliţişti şi jandarmi, fugarul de la Măzănăeşti, individul bănuit că a violat-o şi omorât-o pe Ilenuţa Nuţu, femeia în vârstă de 42 de ani, mamă a trei copii minori, al cărei cadavru a fost găsit duminica trecută într-un tub colector de pe câmpurile de pe raza satului Băişeşti, a fost prins, ieri dimineaţă, de poliţiştii de la Intervenţie Rapidă, într-o acţiune de urmărire coordonată de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

Din nefericire, în perioada în care a fost cel mai căutat infractor din judeţul, Nicolae Florentin Muscă, în vârstă de 29 de ani, din satul Măzănăeşti, comuna Drăgoieşti, a mai făcut trei victime, ultima dintre ele, o femeie în vârstă de 53 de ani, fiind găsită carbonizată, ieri dimineaţă, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa şi a fost pus intenţionat în noaptea de joi spre vineri,

Legiştii au stabilit, câteva ore mai târziu, că femeia a fost omorâtă înainte de a arde în incendiu.

Din cauza faptului că trupul neînsufleţit al victimei era carbonizat în întregime, legiştii nu au putut confirma sau infirma şi varianta violului, fiind recoltate probe biologice pentru a fi studiate în laboratoarele Serviciului de Medicină Legală Suceava.

 

Şi-a făcut cafea şi a băut bere, înaintea atacului

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2:30, la dispeceratul 112 s-a anunţat izbucnirea unui incendiu la o casă din satul Pocoleni, comuna Rădăşeni.

„Stăteam la un grătar cu mai mulţi prieteni şi am observat că arde casa asta şi am venit până aici. Erau flăcări de trei-patru metri. Era uşa deschisă şi se vedea butelia arzând... mi-a fost frică să mă bag, să nu explodeze”, ne-a declarat, ieri dimineaţă, Valentin Matei, unul dintre tinerii care au observat primii incendiul.

La faţa locului au fost trimise două autospeciale de pompieri de la Fălticeni, iar când au ajuns echipele de intervenţie, flăcările cuprinseseră acoperişul casei. Pompierii nu mai putut face mare lucru, întreaga casă fiind distrusă de flăcări.

În holul casei, a fost găsit cadavrul carbonizat al proprietarei, Maria Alexandru, în vârstă de 53 de ani.

Vecinii spun că femeia, care până nu de mult locuia la Suceava, se stabilise la Pocoleni de câteva luni, după moartea soţului ei.

Lângă cadavrul carbonizat al femeii se afla şi butelia, al cărei furtun era tăiat şi fusese adusă intenţionat din bucătărie în hol.

Proprietarul unei case în construcţie, situată în imediata apropiere a locuinţei incendiate, i-a anunţat pe poliţiştii care au venit la faţa locului că cineva i-a intrat în imobil.

„A găsit un culcuş în fân... cineva, probabil cel care a pus focul, a servit şi nişte bere găsită în casă, şi-a făcut cafea la un aragaz din casă. Probabil a urmărit-o pe femeie, care a prăşit, joi, în grădină”, povesteşte un vecin, Tudor Puşcaşu.

 

„Am văzut că unul fugea cu bicicleta, iar altul îl urmărea cu pistolul”

La Pocoleni a fost adus şi un câine de urmă al poliţiei, bănuindu-se că autorul este unul şi acelaşi cu individul pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, joi după-amiază, după ce a încercat să violeze o femeie în vârstă de 68 de ani, din Măzănăeşti, şi apoi să dea foc casei în care se afla victima şi mama ei, şi anume Nicolae Florentin Muscă.

Câinele de urmă, adus de la Rădăuţi, a luat imediat o urmă şi i-a dus pe poliţişti, pe câmp, în direcţia comunei Baia, semn că suspectul lor ar fi luat-o într-acolo.

La câteva minute, s-a dat alarma. Cu ajutorul unei maşini de termoviziune adusă de la Poliţia de Frontieră, a fost observat, pe câmpul din zona Bisericii Albe de pe raza comunei Baia, un individ suspect.

La vederea poliţiştilor, respectivul a luat-o la fugă, moment în care oamenii legii şi-au dat seama că e vorba de suspectul pe care încearcă să-l prindă încă de duminică, Nicolae Florentin Muscă.

„Am văzut că unul fugea cu bicicleta, iar altul îl urmărea cu pistolul. Poliţistul era cam la 100 de metri. A tras vreo patru-cinci focuri în aer... Ăla (n.r. - fugarul) a scăpat şi a fugit în sat”, povestea un sătean din Baia care era cu vacile la păscut.

 

Baia, o comună plină de poliţişti şi jandarmi

Poliţiştii au mărturisit că, deşi urmărirea s-a petrecut sub privirile a mai mulţi săteni, care se aflau la muncile câmpului, nici unul dintre aceştia nu a sărit să-i ajute în vreun fel.

În câteva minute, zona întreagă a fost înconjurată de maşini de poliţie, iar câmpurile din zona Bisericii Albe au fost împânzite de poliţişti şi jandarmi.

Un echipaj de poliţie oprea maşinile şi căruţele la ieşirea din Baia şi verificau dacă nu cumva suspectul lor se află ascuns în acele vehicule, avertizându-i totodată pe şoferi sau căruţaşi despre faptul că un infractor deosebit de periculos se află în libertate.

Ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale verificau fiecare casă nelocuită sau anexă în care s-ar fi putut ascunde suspectul lor.

Erau siguri că Nicolae Florentin Muscă se afla pe raza comunei Baia şi nu vroiau să-l scape, fiind conştienţi că fiecare zi de libertate a suspectului lor le poate aduce o nouă victimă.

 

Nu a vrut să dea declaraţii în faţa judecătorilor

În jurul orei 9:00, un sătean le spune luptătorilor Serviciului de Intervenţie Rapidă că a văzut o persoană suspectă, care corespunde semnalmentelor urmăritului lor.

Caguliştii poliţiei iau urma suspectului, iar acesta o ia din nou la fugă.

De data aceasta, se îndreaptă spre albia râului Moldova, intenţionând să treacă apa şi să fugă în pădure.

Se trag şase focuri de armă, însă Muscă nu se opreşte. Se aruncă disperat în apă, deşi nu ştie să înoate şi e luat de curent. Doi dintre cagulişti intră în apă şi reuşesc să-l tragă la mal pe suspectul lor. Îl încătuşează şi-l pun la pământ.

Nicolae Florentin Muscă e ud din cap până în picioare şi abia mai suflă.

Încolţit de oamenii legii, nu mai are ce să facă şi se supune. Ţine capul plecat şi nu spune nimic.

E dus la postul de poliţie din Baia, iar de aici e preluat de ofiţeri de la Investigaţii Criminale şi dus în faţa judecătorilor pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă.

Întrebat de magistraţi dacă are vreo declaraţie de făcut, Muscă răspunde negativ.

Escortat de poliţişti, suspectul e închis într-una dintre celulele de la subsolul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

În zilele ce urmează, Muscă va sta faţa-n faţă cu anchetatorii şi va răspunde pentru toate faptele de care este acuzat, două omoruri, viol, distrugere, tentativă de viol şi tentativă de omor deosebit de grav.

Dacă va fi găsit vinovat, Nicolae Florentin Muscă îşi va petrecere restul vieţii în spatele gratiilor.

 

 

Misiune dificilă

Căutat şase zile la rând, Nicolae Florentin Muscă a băgat spaima în sătenii din comunele din jurul Fălticeniului.

Conducerea IPJ Suceava a trimis pe urmele acestuia tot Serviciul de Investigaţii Criminale, iar prinderea fugarului s-a dovedit o misiune deloc uşoară.

Oamenii legii au stabilit un perimetru în care s-ar putea ascunse suspectul lor şi, de la o zi la alta, au încercat să strângă laţul în jurul acestuia.

Câmpurile şi dealurile împădurite din zonă, însă, au fost ascunzătoarea ideală pentru Muscă, care putea observa de la distanţă prezenţa poliţiştilor.

Mobilitatea acestui infractor, considerat deosebit de periculos, se poate observa şi din faptul că, în cele şase zile de căutări, a umblat pe o rază de câteva zeci de kilometri, Conu Luncii-Drăgoieşti-Baia.

 

 

Pentru ce este acuzat Muscă?

26 aprilie 2010– O femeie de 43 de ani, care prăşea pe un câmp de pe raza comunei Fântâna Mare, în apropiere de DN 2, este atacată de un individ care a încercat să o violeze.

Victima se luptă cu agresorul, reuşeşte să-l lovească şi să-l zgârie pe faţă, iar acesta renunţă şi fuge.

 

4 Iunie 2010–Ilenuţa Nuţu, de 42 de ani, din satul Băişeşti, comuna Cornu Luncii, a plecat de dimineaţă la prăşit şi nu s-a mai întors acasă. Spre seară, rudele au plecat să o caute, însă fără succes.

 

6 iunie 2010–Cadavrul Ilenuţei Nuţu este găsit, complet dezbrăcat, într-un tub colector de beton, dintr-un şanţ de irigare, la aproximativ un kilometru şi jumătate distanţă de ogorul pe care femeia a fost văzută ultima oară prăşind.

Legiştii stabilesc că femeia a murit strânsă de gât, iar câteva zile mai târziu analizele de laborator confirmă şi violul.

În aceeaşi zi, pe lista suspecţilor este trecut şi numele lui Nicolae Florentin Muscă, individ eliberat din penitenciar în august 2009, după ce-a fost condamnat pentru viol.

Când poliţiştii vin să-l ia la audieri, Muscă fuge şi dispare de la domiciliu.

 

8/9 iunie 2010– O femeie de 68 de ani şi mama acesteia, de aproape 90 de ani, sunt atacate în miez de noapte în propria casă.

Agresorul încearcă să o violeze pe prima dintre ele, iar aceasta se preface că a murit în urma loviturilor.

Violatorul toarnă motorină pe ea şi prin casă, dă foc şi pleacă.

Femeile se salvează şi reuşesc să alerteze un vecin care stinge începutul de incendiu.

La lumina candelei, una dintre victime l-a recunoscut pe agresor: Nicolae Florentin Muscă.

 

10/11 iunie 2010– La câteva ore după ce poliţia obţine mandat de arestare în lipsă pe numele lui Muscă şi trimite presei fotografia acestuia, Maria Alexandru, de 53 de ani, din Pocoleni-Rădăşeni, este omorâtă, iar casa îi este incendiată, cadavrul femeii fiind găsit carbonizat.

Legiştii urmează să stabilească dacă victima a fost şi violată.

Surse judiciare ne-au mărturisit că lista acuzaţiilor împotriva lui Muscă nu se opreşte aici, fostul puşcăriaş fiind bănuit şi de alte agresiuni sexuale înregistrate în comunele din jurul Fălticeniului şi rămase cu autori necunoscuţi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dezaxatul sexual căutat de toată poliţia din Suceava a fost prins, însă a mai făcut o victimă.
 Vizualizări articol: 8307 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.06/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.1 din 18 voturi
Dezaxatul sexual căutat de toată poliţia din Suceava a fost prins, însă a mai făcut o victimă4.1518

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Cu asa justitie.... trimis de
(12 iun 2010, 11:31:07
Este de asteptat ca justitia din Ro sa-i dea 15 ani de inchisoare si dupa vr 10 ani sa-l elibereze pentru bun comportament.
1.1  RE: Cu asa justitie.... trimis de
(12 iun 2010, 23:07:14
Scenariul tau ar fi unul fericit, dar realitatea este: Il interneaza la Socola ca dezaxat si evadeaza dupa 6 luni.
2.   Bine ca l-au prins... trimis de
(12 iun 2010, 11:34:10
Pare a fi un scenariu al unui film de groaza.Si cand te gandesti ca astfel de oameni traiesc printre noi...
3.   Internat la nebuni trimis de
(12 iun 2010, 13:17:52
Nu trebuie condamnat la puscarie, ci trebuie internat la nebuni si tratat, ca din puscarie iese , mai ales cu justitia din Romania. Iar S. Rusu pe zi ce trece tot mai prost esti. Daca ti a zis ala de la cagulati sa nu ii dai fata d c l ai filmat? Pentru ca esti un gras prost de asta.
4.   Si la citirul pacea este unul care vineaza femeile trimis de
(12 iun 2010, 14:14:31
La cimitirul Pacea am intilnit, la morminte, o femei speriata, cu ceva timp inainte, de un maniac, din asta, care o urmarea. Ea mai spunea ca este cunoscut de femei, vine o data pe saptamina si se cuibareste si chiar doarme pe acolo. Se pare ca au fost femei agresate!
Poate se sesizeaza organu'!
5.   Catelul de la radauti trimis de
(12 iun 2010, 15:50:23
Catelul de la Radauti a dovedit de multe ori ca e cel mai tare. De ce nu a fost adus mai dint timp?
6.   Pofesionalism adevarat!!! trimis de
(12 iun 2010, 19:59:09
Felicitari echipei care a lucrat acest caz iesit din comun! Iata ca se intampla si lucruri deosebit de bune, dupa ce oamenii mai multor localiatati au trait cu spaima timp de o saptamana. Felicitari tuturor acestor adevarati profesionisti din Politia judetului Suceava si rusine acelor barbati aflati la camp si care, desi aveau unelte pe care sa le foloseasca ca sa-l impiedice sa fuga pe acel descreierat, au facut in pantaloni, ca niste adevarati "barbati". Cred ca nevestele ii tin pe acei "barbati" doar pentru ca-s buni de dus balegarul vacilor.
Merita, de asemeni, felicitata echipa Monitorului de Suceava pentru promptitudinea culegerii si difuzarii de informatii cat mai complete despre acest caz; este posibil ca prin informatiile furnizate atat de prompt, sa fi impiedicat comiterea altor crime sau violuri de catre acest individ. Felicitari Monitorul, felicitari Dan Coman, felicitari operatorului dumneavoastra!
Inca o data felicitari tuturor celor ce au lucrat la acest caz deosebit!
7.   Pe banii cui? trimis de
(12 iun 2010, 20:51:27
Nemernicul asta va sta in temnita 15-20 de ani (mancare de 3 ori pe zi, TV+cablu, dormit, sala de sport) pe banii nostrii...
Pedeapsa cu moartea!
Moarte lenta, in chinuri!
8.   Castrat, asta ii trebuie! trimis de
(12 iun 2010, 23:00:36
Sa fie castrat la urgenta! Nu m-ar mira sa il judece in stare de libertate, ca nu e pericol social, dupa ce au umblat oamenii si cainele de s-au zbicit ca sa il prinda pe criminalul naibii. Ori il condamna si iese dupa un an, pe motiv ca se simte frustrat sexual la bulau... sau ca i s-a umflat stiu eu ce... Pfui, in tara asta singura pedeapsa sigura e moartea...
9.   Moarte pentru moarte trimis de
(13 iun 2010, 11:51:54
Mai bine s-ar "sinucide" in inchisoare. Oare n-are cine sa rezolve problema asta? De-as avea asa un copil l-as omori cu mana mea, pentru ca, eu consider ca, toata vina o poarta parintii, asa l-au crescut. Unul ca asta nu are voie sa mai traiasca, indiferent daca e bolnav sau nu. Daca se duce la Socola nu omara vreo asistenta sau alte pacinete?
Mare pacat ca nu mai exista pedeapsa cu moartea....
10.   "Felicitari" :)) trimis de
(13 iun 2010, 12:33:11
Mi-am facut cont special pentru a comenta acest articol. Eu consider aceasta operatiune ca fiind un mare esec. Pai sa ai 6 zile un criminal in libertate si sa mai faca si 2 victime in interiorul "latului strans" de voi, politistii "profesionisti", e mai mult decat esec, si asta in conditiile unui individ cu grad de inteligenta sub medie. Ce va faceati domnilor profesionisti cu un criminal inteligent care sa va saboteze echipamentele, care sa va puna sa ganditihappy ?
Asa-i ca acum sunteti fericiti si impliniti ca ati rezolvat problema in mod profesionist ? Cat profesionalism v-a trebuit sa strangeti o armata de oameni si sa alergati dupa un bolnav, sa-l prindeti dupa 6 zile, timp in care mai face 2 victime? Cate felicitari cred ca v-ati schimbat intre voi !
Asa suntem noi romanii, ne imbatam cu apa rece.. ne multumim cu putin si le multumim politistilor ca l-au prins, ca nu a facut 10 victime in timpul asta, iar autoritatile se mai si felicita intre ele in asemenea imprejurari
10.1  RE: "Felicitari" :)) trimis de
(13 iun 2010, 22:37:18
Imi place ca vezi de fapt situatia de fapt si nu circul. Ce-ai spus, ai spus f bine. Ai grija ca sunt multi militieni care comenteaza pe aici.happy Le vibreaza c a c a t u din burta cand vorbesti negativ despre "breasla".
11.   Caz simplu trimis de
(13 iun 2010, 17:18:13
nu se poate spune k e profesionalism adevarat.... ci mai mult incompetenta..... acest infractor .. si-a desfasurat activitatea nestingherit intr-o arie restransa fiind inconjurat de trupele de jandarmi si politie .. sub nasul lor el a facut alte faradelegi.. si ei nu au stut cum sa il opreasca.... am fost nevoie de 1 saptamana , aparatura performanta si sute de persoane intr-o arie restransa pt o persoana cu nteligenta scazuta si primitiva.... ...SIGURANTA SI INCREDERE.... lasa de dorit profesionalismul

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei