Mitingul de protest pe care Organizaţia Judeţeană a PSD îl organizează sâmbătă, 12 mai a.c., în faţa Palatului Administrativ din Suceava, va reuni cel puţin 1.000 de participanţi, a declarat preşedintele filialei, deputatul Cătălin Nechifor. Acesta a subliniat că manifestarea de sâmbătă nu are un caracter politic, ci este un protest public al PSD şi al tuturor celor care sunt nemulţumiţi de tăierea salariilor bugetarilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută, precum şi faţă de modul în care Consiliul Judeţean împarte fondurile către localităţi „din pixul portocaliu”. Explicaţia mitingului într-o zi de sâmbătă a fost aceea că într-o zi liberă participarea va fi mai numeroasă.
„Este o manifestare paşnică, fără violenţă, la care aşteptăm să participe inclusiv bugetari şi pensionari membri PD-L, cărora nu le convine că li se taie salariile şi pensiile. Va fi o acţiune de amploare, mai ales că este ultima de acest gen, înaintea votului de marţi (n.r. votul la moţiunea de cenzură), pe toată zona nord-est”, a declarat, ieri, preşedintele Cătălin Nechifor.
Din cauza temperaturilor foarte ridicate prognozate pentru sâmbătă, de 33 de grade Celsius, mitingul se va desfăşura mai de dimineaţă, de la ora 9.30 până cel târziu la ora 11.00.
După miting, PSD îşi completează conducerea, în Consiliul Judeţean al partidului
Organizatorii vor asigura apa de băut şi asistenţa medicală, în eventualitatea în care vreunui protestatar i se va face rău de la căldură, dar de prezenţa Ambulanţei s-a asigurat şi Prefectura. De altfel, prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, va fi prezent în biroul său din Palatul Administrativ pe toată durata manifestării şi şi-a arătat disponibilitatea de a se întâlni cu reprezentanţii protestatarilor, dacă aceştia vor dori.
Liderul PSD, Cătălin Nechifor, a declarat că va înainta un protest public prefectului Popescu, preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, premierului Emil Boc şi preşedintelui României, Traian Băsescu.
După miting, membrii PSD se vor reuni la Casa Culturii Suceava pentru a-şi completa structurile de conducere, în cadrul Consiliului Judeţean al PSD.
(12 iun 2010, 08:56:02