Aproape 70 de muncitori care lucrează la construcţia şoselei de centură a Sucevei au întrerupt ieri munca, nemulţumiţi de salariile pe care le primesc. Conflictul a izbucnit în jurul amiezii, când angajaţii SC CF – Grup Colas Iaşi au decis să înceteze lucrul solicitând o discuţie cu directorul Dumitru Hanganu. Muncitorii s-au declarat nemulţumiţi atât de faptul că au salarii prea mici, dar şi de faptul că nu li s-ar plăti orele suplimentare. După discuţia cu angajaţii săi, Dumitru Hanganu a declarat că salariul primit de muncitori pentru luna mai a.c. a fost mai mic decât celelalte, însă acest lucru a fost cauzat de faptul că în cursul lunii trecute au fost mai multe sărbători legale în care nu s-a muncit.
„Din păcate, oamenii nu au ştiut cum să se organizeze pentru a-şi exprima nemulţumirea. Ar fi fost mai bine să discute întâi cu cineva de la salarizare şi nu să întrerupă munca. Sunt conştient că salariul a fost mai mic, însă au fost sărbători legale. Plus că oamenii erau obişnuiţi ca pe şantier să se lucreze câte 11 ore, ori acum acest lucru nu mai este posibil, pentru că legea nu ne permite să lucrăm decât zece ore”, a spus Hanganu, care a mai adăugat că angajaţii care au protestat ieri vor pierde la salariul de pe luna următoare contravaloarea muncii pentru orele în care au întrerupt lucrul.
Dumitru Hanganu le-a mai spus angajaţilor că are soluţii pentru a fi plătiţi mai bine, acest lucru însemnând semnarea unui contract pe elemente de lucrări, pe bază de norme.
El a mai arătat că în momentul de faţă muncitorii care lucrează la şoseaua de centură au semnat un contract colectiv de muncă, salariile variind de la 800 la 1.200 de lei. Muncitorii s-au întors la muncă după discuţia cu Dumitru Hanganu.
(10 iun 2010, 11:41:18