Nici una dintre asociaţiile de proprietari din Suceava nu va primi premiul I la concursul de curăţenie iniţiat în primăvară de municipalitatea suceveană, care a pus la bătaie şi premii de jumătate de miliard de lei vechi.
Anunţul a fost făcut ieri, la şedinţa lunară cu conducerea asociaţiilor de proprietari, de către primarul Ion Lungu, care, anterior, i-a mustrat pe mulţi dintre preşedinţii şi administratorii de asociaţie că doar au mimat implicarea în campania de curăţenie de primăvară.
“La concursul „Toţi pentru curăţenia oraşului” asociaţiile de locatari s-au implicat, dar nu suficient. Unii au fost mai percutanţi, s-au implicat, alţii mai puţin. Ca atare, anul acesta premiul I nu se dă, dar se reportează. Premiul I, de 200 de milioane lei vechi, va fi transformat în patru menţiuni, de câte 50 de milioane de lei fiecare, astfel încât, în loc de o menţiune, vor fi acordate cinci menţiuni”, a declarat Lungu, care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de rezultatele prea puţin vizibile ale campaniei de curăţenie la nivelul asociaţiilor de proprietari.
Drept urmare, în şedinţa de Consiliu Local de la finele lunii iunie vor fi aduse modificări la regulamentul concursului „Toţi pentru curăţenia oraşului”, premiul I urmând să fie transformat în patru menţiuni.
Asociaţia de locatari care va ocupa locul II în concurs va încasa 15.000 lei (150 de milioane de lei vechi), cea de pe locul III – 10.000 de lei, iar cinci asociaţii vor fi recompensate pentru eforturile lor cu câte 5.000 de lei.