Toate cele zece spitale din judeţul Suceava vor fi transferate până pe data de 1 iulie din subordinea Ministerului Sănătăţii în cea a administraţiilor locale.
Conform noilor prevederi, până luna viitoare, vor fi transferate autorităţilor locale peste 85% din unităţile sanitare aflate în sistemul public. Astfel, din cele 435 de unităţi sanitare publice existente în prezent pe teritoriul României, se vor transfera către autoritatea locală 373 de unităţi. Vor rămâne în reţeaua Ministerului Sănătăţii 62 unităţi sanitare de interes naţional, respectiv institute publice, o serie de spitale clinice judeţene de urgenţă (cele din centrele universitare importante).
Directorii de spitale vor încheia contractele de management cu conducerea administraţiei locale
În urma descentralizării, transferul managementului spitalelor se va realiza către autorităţile administraţiei publice locale care deţin proprietatea imobilului.
Prin descentralizare, Ministerul Sănătăţii susţine că îşi consolidează rolul firesc, acela de strateg şi formator de politici publice, şi va ceda rolul de administrator comunităţilor care cunosc şi sunt aproape de nevoile cetăţenilor pe care îi reprezintă.
Prin transferul către autorităţile locale se urmăreşte şi creşterea autonomiei spitalelor din punct de vedere managerial. Descentralizarea înseamnă şi că managerul din aceste unităţi va încheia contractul de management cu conducerea administraţiei locale şi nu cu ministrul Sănătăţii, cum se întâmplă în prezent. După descentralizare, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate de către consiliile de administraţie în care autorităţile locale vor avea majoritate.
Finanţarea spitalelor, asigurată în continuare de casele de asigurări de sănătate
Potrivit Ministerului Sănătăţii, procesul de descentralizare nu creează probleme financiare suplimentare autorităţilor locale, deoarece actuala formă de finanţare a spitalelor se va menţine. În acest sens, în continuare unităţile sanitare cu paturi se vor finanţa pe baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate.
Descentralizarea va introduce şi posibilitatea contractării managementului realizat de persoane juridice, firme prestatoare de astfel de servicii.
De asemenea, se reglementează procentul cheltuielilor salariale din bugetul spitalului, care nu poate depăşi, de la 1 ianuarie 2011, 70% din cheltuielile decontate către Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate. Astfel, fiecare spital va fi obligat să cumpere medicamentele şi materialele sanitare necesare furnizării serviciilor medicale.
În urma descentralizării se va reglementa clar şi se va restrânge semnificativ numărul directorilor din Comitetul director al spitalului la numărul minim necesar (maxim trei) şi se vor înfiinţa Consiliul de administraţie, forul reprezentativ şi de urmărire a activităţii spitaliceşti. Majoritatea membrilor săi vor fi desemnaţi de către comunitatea locală prin consilii, primării şi preşedinţii consiliilor judeţene.
Se va da şi posibilitatea încheierii de contracte de furnizare de servicii între unităţile sanitare cu paturi şi medic, necesară atât pentru responsabilizarea şi implicarea financiară a autorităţii locale, cât şi pentru posibilitatea de acoperire a lipsei de personal medical calificat.
Şeful DSP Suceava: „Nu ştiu dacă va fi mai bine sau mai rău, timpul va arăta”
Referindu-se la descentralizare, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a declarat ieri că Spitalul Judeţean de Urgenţă va trece în subordinea Consiliului Judeţean, în timp ce celelalte spitale vor ajunge în subordinea consiliilor locale.
„Nu ştiu dacă va fi mai bine sau mai rău, timpul va arăta. Oricum, pe viitor responsabilitatea pentru buna funcţionare a spitalelor şi-o asumă atât primarul, cât şi Consiliul Judeţean. Probabil că acolo unde primarii şi managerii de spitale vor avea o bună colaborare, lucrurile vor merge bine. Însă, acolo unde primarii îşi vor impune propriii managerii, care nu vor reuşi să-şi facă treaba, autoritatea locală va fi cea care va răspunde. Eu cred că în judeţul Suceava va fi o colaborare bună în toate oraşele, cu excepţia Rădăuţiului. Aici, primarul a vrut din totdeauna să schimbe conducerea, care, după mine, este una bună. Dacă aduce altă conducere este decizia lui, a Consiliului Local, dar responsabilitatea este tot a lui. Şi nu va răspunde faţă de directorul DSP sau Ministerul Sănătăţii, ci faţă de cetăţeni. Dacă el n-a fost în stare să pună un manager care să facă spitalul să funcţioneze şi se va ajunge la închiderea lui, va răspunde în faţa alegătorilor”, a precizat Lăzăreanu.
( 8 iun 2010, 20:34:36