Complexul Muzeal Bucovina caută să împrumute un pian cu coadă pentru Festivalul Medieval care va avea loc în perioada 8-15 august la Suceava. În program există un recital Ion Caramitru- Johnny Răducanu, în curtea interioară a Cetăţii de Scaun a Sucevei, însă pentru aceasta maestrul Răducanu are nevoie de un pian, deoarece cel pe care îl are muzeul este vechi, degradat şi nu poate fi acordat astfel încât să poată susţine un concert de calitate. Directorul Complexului Muzeal, Emil Ursu, a declarat că în cetate acustica este foarte bună, va fi asigurată şi sonorizarea, singura problemă mai este găsirea pianului. „Sunt optimist, nu se poate să nu găsim un pian pe care să-l împrumutăm pentru câteva ore”, a spus Ursu.
Recitalul Caramitru-Johnny Răducanu ar fi unul dintre cei mai puternici magneţi pentru localnici şi turişti la Festivalul Medieval. Ion Caramitru, la 68 de ani, este una dintre marile personalităţi ale teatrului românesc, este directorul Teatrului Naţional Bucureşti şi preşedintele UNITER. Johnny Răducanu, la aproape 80 de ani, este considerat veteranul muzicii de jazz din România. Este contrabasist, pianist, compozitor, aranjor şi conducător de formaţie, născut într-o familie de romi cu tradiţii muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Creţu Solcanu. A făcut studii muzicale la Iaşi şi Cluj, apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti (clasa contrabas, 1953-1956). Are o pensie de 429 de lei şi locuieşte singur, într-o garsonieră în Bucureşti. Ultima oară când a concertat la Suceava, la Casa Culturii, s-a arătat nemulţumit de calitatea pianului care i-a fost pus la dispoziţie şi le-a sugerat autorităţilor locale să investească şi în artă.
Ştefan cel Mare o aduce anul acesta acasă, la Suceava, pe Voichiţa
Recitalul de la Cetate ar trebui să aibă loc după-amiază, la ora 18.00 sau 19.00.
Programul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Medieval a fost schiţat în linii generale: parada nocturnă cu făclii a cavalerilor şi domniţelor, pe traseul Obcini-Cetatea de Scaun, turniruri, cu două trupe de cavaleri în plus faţă de anul trecut, reconstituirea venirii voievodului Ştefan cel Mare din Muntenia, când a adus-o în Cetatea Sucevei pe Voichiţa şi pe mama acesteia, Maria Despina, alungarea meşterilor din cetatea moldovenilor, de către Despot Vodă şi urzeala boierilor moldoveni.
În toate zilele festivalului, în Cetate se va auzi muzică medievală, interpretată de formaţia Trubadurii, şi vor fi foarte multe spectacole cu focuri. Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani va pune în scenă spectacolele Luceafărul, Apus de soare şi Viforul. Dimineţile vor fi rezervate copiilor. Vestitorul evenimentelor va fi, ca şi anul trecut, celebrul toboşar de la Sighişoara.
Bugetul Festivalului Medieval este unul de criză, 100.000 de lei de la Primăria Suceava şi ce se va mai strânge din sponsorizări.
( 8 iun 2010, 18:31:24