Administratorul unei balastiere de pe raza oraşului Milişăuţi s-a ales cu dosar penal în urma unui control făcut, la sfârşitul săptămânii trecute, de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Suceava, împreună cu inspectori ai Serviciului Inspecţia Teritorială a Apelor din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” Bacău.
Organele de control au avut surpriza să constate că staţia de sortare agregate minerale deţinută de societate era în funcţiune, cu toate că autorizaţia de gospodărire a apelor emisă pentru acest utilaj expirase la data de 01.07.2008.
De asemenea –se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – funcţiona şi staţia de betoane şi mortare, a cărei autorizaţie de gospodărire a apelor expirase la data de 15.09.2009.
Neregulile de la balastiera de la Milişăuţi au fost depistate în urma unui acţiuni de control desfăşurate în zilele de 3 şi 4 iunie a.c., pe cursul râului Suceava, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor comise de reprezentanţii agenţilor economici din judeţul Suceava, cu ocazia exploatării de agregate minerale.
În urma acţiunii au fost constatate două infracţiuni, la Legea 107/1996 – Legea Apelor, fiind aplicată şi o sancţiune contravenţională, la acelaşi act normativ, în valoare de 35.000 de lei.