Municipiul Rădăuţi va beneficia de o sumă importantă în cadrul Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe, program prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi-a propus alocarea suplimentară de credite de angajament în anul în curs. Prin eforturile administraţiei locale, creditele alocate municipiului în acest an pentru execuţia lucrărilor de intervenţie la anveloparea blocurilor de locuinţe sunt în valoare de 1,7 milioane de lei, limita maximă în care se pot contracta lucrări.
Primăria locală urmează să înainteze Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului sinteza documentaţiei de avizare şi proiectele tehnice pentru blocurile ce vor fi selectate pentru anvelopare, cu prioritate pentru cele construite din beton.
Trebuie menţionat că lucrările de reabilitare executate până acum în zona Bogdan Vodă-Călăraşi au schimbat în totalitate „faţa” unui cartier vechi, care în prezent arată ca o zonă ultramodernă.
Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a declarat ieri că „Este foarte important că ni s-a repartizat această sumă, mai ales condiţii de criză, şi e vorba de o sumă consistentă, de 1,7 milioane de lei. În acelaşi timp, dacă va dispărea subvenţia pentru energia termică, locatarii din blocurile reabilitate vor realiza economii însemnate pe acest sector. Nu trebuie uitat că aceste lucrări aduc un plus în sistematizarea şi estetizarea localităţii, în dispariţia acelui „gri-cenuşiu” din peisajul cu care ne-am obişnuit de 30-40 de ani. Dacă anul trecut am avut două milioane de lei şi am reabilitat zece blocuri, şi trebuie specificat că blocul de pe strada Bogdan Vodă însumează mai multe scări, cred că anul acesta vom prinde în reabilitare 15-20 de blocuri, iar lucrările vor fi finalizate până la instalarea sezonului rece. Dacă ar fi să aruncăm o privire în programul pentru alocarea creditului de angajament din acest an, am observa că municipiul Rădăuţi a prins o sumă destul de bună comparativ cu mai multe municipii reşedinţă de judeţ, cum ar fi Iaşi, unde sunt doar 160 de mii de lei, Buzău, cu 425 de mii de lei, sau chiar Suceava, cu doar 290 de mii de lei”.
În afara blocurilor modernizate până acum, primăria rădăuţeană mai are şi alte solicitări ale asociaţiilor de proprietari pentru includerea în programul de reabilitare termică a încă 25 de blocuri, care totalizează 870 de apartamente.