Aprovizionarea cu medicamente a Spitalului Judeţean de Urgenţă este deficitară, acuză o parte dintre doctorii care lucrează la această unitate sanitară, care susţin că din cauza sincopelor în procurarea medicaţiei sunt nevoiţi să schimbe regulat schemele terapeutice sau trimit bolnavii să-şi cumpere cele necesare. Medicii reclamă că din spital lipsesc până şi medicamentele uzuale şi foarte ieftine şi avertizează că schimbarea tratamentului de la o zi la alta, în funcţie de stocurile existente, nu duce la o îmbunătăţire a stării de sănătate a pacienţilor. Ei spun că din cauza lipsurilor cu care se confruntă şi care nu-i lasă să-şi facă datoria, bolnavii preferă să părăsească spitalul de la Suceava şi să se trateze în clinicile universitare.
Pacienţii, rezistenţi la antibiotice din cauza tratamentelor incorecte
„În general, din cele aproximativ 30 de tipuri de antibiotice pe care ar trebui să le avem la dispoziţie, există doar patru sau cinci. Ca şi cum nu ar fi de-ajuns, stocurile de antibiotice existente se epuizează de la o zi la alta şi ne vedem în imposibilitatea de a mai continua tratamentele deja începute. Practic, dacă astăzi dispunem de un anumit tip de antibiotic şi decidem să-l administrăm bolnavului, mâine putem avea neplăcuta surpriză de a nu-l mai găsi în farmacie. În aceste condiţii, suntem nevoiţi să prescriem altceva, fapt care duce la crearea unei rezistenţe faţă de antibiotice. Pe de altă parte, ne lipsesc produse absolut necesare cum ar fi hidrocortizonul hemisuccinat, cu care să reanimăm bolnavii aflaţi în stare de şoc sau insuficienţă respiratorie. De asemenea, nu se găsesc nici măcar analgezice banale precum algocalminul sau algifenul. Sunt cazuri în care trimitem oamenii şi noaptea la farmacie pentru a-şi cumpăra cele necesare”, spune unul dintre medicii cu care am stat de vorbă.
Spitalul se împrumută cu medicamente de la UPU şi farmaciile din oraş
În replică, direcţiunea Spitalului Suceava susţine că farmacia unităţii este plină, iar eventualele lipsuri ţin de factori care nu pot fi controlaţi, cum ar fi imposibilitatea furnizorilor de a onora la timp comenzile sau dispariţia de pe piaţa naţională a unor produse. Managerul Vasile Rîmbu declară că spitalul nu are facturi restante la plata medicamentelor şi a materialelor sanitare, care să determine furnizorii să întrerupă livrările, arătând că situaţia financiară a unităţii este mulţumitoare pentru actualele condiţii de criză. El a precizat că situaţiile în care stocurile la anumite medicamente se epuizează sunt rezolvate prin identificarea unor soluţii de moment, cum ar fi împrumutul de la farmaciile cu circuit deschis din oraş sau de la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul spitalului, care are finanţare separată de la Ministerul Sănătăţii şi care este foarte bine aprovizionată.
„Facem o aprovizionare provizorie de la diverşi furnizori de pe plan local. Luăm de la ei, iar când ni se reîntregeşte stocul dăm înapoi”, a explicat Vasile Rîmbu.
Doctorii, sfătuiţi să renunţe la înţelegerile cu anumite firme distribuitoare
El a apreciat că anumite prescripţii medicale sunt „neinspirate sau motivate de alte chestiuni”, lăsând să se înţeleagă printre altele că unii doctori din spital nu tratează în funcţie de interesul bolnavilor, ci al firmelor de medicamente cu care colaborează şi de la care obţin anumite avantaje. În acest context, Vasile Rîmbu le-a recomandat medicilor să renunţe la preferinţele pentru diverse companii farmaceutice şi să acceseze evidenţa farmaciei din spital atunci când prescriu un tratament. Managerul Spitalului Suceava a ţinut să sublinieze că, în primele patru luni ale acestui an, pentru medicamente s-au cheltuit peste 4,5 milioane de lei, sumă care înseamnă 17,3% din bugetul unităţii, pentru materiale sanitare – peste 2,2 milioane de lei (8,5%), iar pentru analize de laborator – peste 500 mii lei. Prin comparaţie, în aceeaşi perioadă, cheltuielile cu funcţionarea şi utilităţile spitalului au fost de peste 3,6 milioane de lei, respectiv 13,7% din buget. „Sunt spitale din ţară care au alocat pentru cheltuielile cu medicamente sub 10%”, a punctat managerul Vasile Rîmbu.
„Nu le putem asigura pe toate nici dacă am dispune de fonduri duble”
Pe de altă parte, farmacista şefă a Spitalului Suceava, Marieta Panait, a arătat că, la momentul actual, există stocuri suficiente la toate grupele farmaceutice, iar cele câteva produse care lipsesc urmează a fi livrate în perioada imediat următoare. Ea a explicat că, la această oră, în farmacia unităţii se găsesc antibiotice ca penicilină, ampicilină, oxacilină, gentamicină, clindamicină, cefort, ciprinol, amoxiplus, ceftamil, augumentin de un gram, tienam, tazocin, targocid, meronem, colimicin. La capitolul analgezice stocurile conţin algocalmin fiole, piafen fiole, fortral fiole, însă nu şi tramadol fiole, care sunt aşteptate să sosească zilele acestea. De asemenea, se găsesc antispastice precum scobutilul şi antihemoragice precum etamsilatul.
„Într-o grupă sunt între 20 şi 40 de medicamente, dar nu le putem asigura pe toate nici dacă am dispune de fonduri duble. Avem însă cu ce asigura tratamentul de primă intenţie şi medicaţia de rezervă. Numai astăzi ne-au venit medicamente în valoare de 250.000 lei, iar ziua nu s-a încheiat. Nu avem truse perfuzabile, dar trebuie să sosească. Hidrocortizonul hemisuccinat a ajuns în ţară şi estimăm că îl vom avea în circa două săptămâni, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului va da autorizaţia de punere pe piaţă. Oricum, noi suntem buni plătitori, iar dacă medicamentele comandate ni s-ar livra mereu până pe data de 5 a lunii nu s-ar crea aceste goluri”, a punctat Marieta Panait.
( 3 iun 2010, 11:13:20