Un bătrân de 78 de ani, din Cacica, a intrat ieri dimineaţă în greva foamei pe motiv că medicul de familie din localitate a refuzat să-i dea reţeta compensată pentru afecţiunea de care suferă.
Ion Dumitrescu este hipertensiv şi declară că gestul doctoriţei din sat, Lăcrămioara Melinte, l-a condamnat oricum la moarte în condiţiile în care veniturile sale nu-i permit să-şi cumpere „la liber” medicamentele. Septuagenarul, care spune că are o pensie lunară de 500 de lei, susţine că nu va mai pune nimic în gură până când autorităţile nu vor interveni şi nu vor aduce alt medic care să lucreze la Cacica.
Ion Dumitrescu a intrat în greva foamei ieri dimineaţă, la ora 9.30, după ce fiul său, Ovidiu, de 48 ani, s-a întors de la dispensarul din sat fără obişnuita prescripţie medicală.
Reclamată că nu stă la program şi vorbeşte urât cu pacienţii
„M-am dus să-i iau reţeta pentru luna iunie. Mai are pastile pentru o zi, dar doctoriţa mi-a zis că nu are programare şi să vin pe data de 15. Mi-a trântit uşa în cap de m-am ales şi cu un cucui. Este un genocid ceea ce se întâmplă aici. Cer autorităţilor să se sesizeze şi să ia măsuri”, se revoltă Ovidiu Dumitrescu.
Modul în care se acordă la Cacica asistenţa sanitară este comentat şi de alţi localnici, nemulţumiţi de atitudinea adoptată de doctoriţa care-i are în grijă. Sătenii cu care am stat ieri de vorbă spun că Lăcrămioara Melinte nu-şi respectă programul de lucru, le vorbeşte urât şi aşteaptă bani pentru serviciile pe care le oferă în calitatea sa de medic.
„Modul ei de comportare cu pacienţii nu este adecvat. Este foarte repezită la vorbă”, se plânge Mircea Andronic, de 73 de ani.
„Eu nu mai sunt la ea. Lucrez în Suceava şi merg acolo la doctor. Când aveam nevoie de ceva nu o găseam niciodată”, adăugă Elena Cojocaru.
„Aproape toată lumea este nemulţumită de ea”
„Nu stă la dispensar cât trebuie şi vorbeşte urât cu bolnavii. Poţi să mori, niciodată nu o găseşti. Nu înţeleg pentru ce mai plătim dările la stat sau de ce mai avem medic în sat. Nici măcar la copii nu mai dă reţete gratuite. În plus, nici nu ştie să-şi facă meseria. Când avea trei ani, fiul meu era să moară din cauza ei. A zis că are roşu în gât, deşi el avea pneumonie. L-am dus la spital şi l-au băgat direct în perfuzii”, subliniază Ana Maria Haliţchi, de 32 de ani.
Elena Halițchi, de 64 de ani, își varsă și ea amarul pe doctorița din sat: ”Nu-mi dă reţete compensate sau gratuite deşi sunt pensionară şi sufăr de o afecţiune psihică. Nu-mi dă nici măcar bilet de trimitere. Sunt nevoită să mă duc singură la Rădăuţi, la doctor, şi să-mi cumpăr de acolo tratamentul. La boala de care sufăr, dacă nu-mi iau medicamentele, pot oricând să dau cuiva în cap”.
Ion Dumitrescu, bătrânul care a intrat în greva foamei, susține că nu va renunța la protestul său, deși e conștient de riscurile la care se expune.
„Aproape toată lumea este nemulţumită de ea. Aşteaptă numai să-i dai bani. Să vină alt medic în sat, doar mai sunt doctori”, punctează pensionarul.
Doctoriţa: „Nu dau interviuri la ziar”
Contactată pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acuzaţiile care i se aduc, Lăcrămioara Melinte a refuzat, ieri, orice dialog cu presa. „Taică-su e pacientul meu, nu el. Nu am ce să discut cu dumneavoastră. Dacă s-a plâns la Monitorul, să fie sănătos. Eu nu dau interviuri la ziar”, a fost declaraţia medicului de familie de la Cacica, referitor la neajunsurile semnalate de Ovidiu Dumitrescu, fiul septuagenarului intrat în greva foamei.
De menţionat că, potrivit noilor reglementări, numărul consultaţiilor zilnice acordate de un medic de familie nu trebuie să depăşească cifra de 20. Pe de altă parte, consultaţiile la medicul de familie se acordă gratuit numai în baza unei programări prealabile. Potrivit registrului de consultaţii întocmit chiar de Lăcrămioara Melinte, Ion Dumitrescu figura ieri pe lista celor 20 de bolnavi programaţi, conform legii, la consultaţii. Septuagenarul se găsea înregistrat la numărul 14, însă, din motive pe care nu le cunoaștem, numele său fusese tăiat şi înlocuit cu un altul.
( 2 iun 2010, 12:19:01
din respect fata de cadrele medicale din comuna Cacica care isi indeplinesc pe deplin indatoririle fata de oameni am dorit sa adaug acest mic comentariu.
P.S se putea scrie referitor la programul de la dispensar ca daca te inbolnavesti la miezul noptii sau ai nevoie de o injectie poti apela cu incredere si ai unde merge .eu am trecut printr-un moment din acesta si mi s-a rezolvat problema la 1 noaptea.