Sute de copii din centrele de plasament sucevene au participat ieri la mai multe activităţi distractive, de socializare, pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului. Fiecare centru de plasament, serviciu de asistenţă maternală sau serviciu de urgenţă a pregătit un program diversificat pentru copiii luaţi în grija statului care, ani la rând, nici nu au ştiut că au o zi a lor.
În instituţiile de asistenţă socială pentru minori s-au organizat expoziţii cu desene realizate de copii, sub genericul „Mânuţe harnice” sau „Sărbătoarea prichindeilor”, colaje, picturi.
În perioada 28 mai – 7 iunie, Shopping City Suceava găzduieşte expoziţia de produse lucrate manual organizată de copiii, tinerii şi personalul Centrului de zi pentru copii / tineri din cadrul Complexului terapeutic Blijdorp România, Suceava. Expoziţia este cu vânzare şi cuprinde obiecte de lut: farfurii, vaze, coşuleţe, tablouri, suporţi pentru birou etc. Produsele sunt unice.
În alte centre de plasament din judeţ, copiii au fost duşi de educatori la picnic, apoi au vizitat obiective turistice din localitatea în care îşi petrec o parte bună din viaţă. La centrele de plasament din Gura Humorului, Centrul de plasament „Laurenţia Ulici” şi Centrul de plasament „George Sidorovici”, copiii au fost antrenaţi în activităţi de socializare şi activităţi ludice.
Ei au realizat desene pe asfalt, au organizat jocuri cu mingea, jocuri libere, ateliere de creaţie. Copiii de la „Laurenţia Ulici” au prezentat un program artistic „În lumea copilăriei”, ediţia a II-a, în care au recitat poezii, au interpretat cântece, au dansat pe muzică etno, dar şi pe muzică populară. Ei au interpretat şi piesa de teatru pentru copii „Prinţesa închipuită”. La Centrul de plasament „Mihail şi Gavril” din Solca, copiii au participat la un concurs de ghicitori, concurs de cultură generală, volei, tenis, program artistic, concurs de desene pe asfalt.
( 2 iun 2010, 11:59:07