Dascălii din judeţul Suceava au decis să continue greva generală declanşată ieri şi, cu excepţia unor şcoli, liderii de sindicat spun că protestul se desfăşoară şi azi în majoritatea unităţilor de învăţământ.
Ieri după-amiază, grupele sindicale din şcolile din judeţ au analizat situaţia, au făcut un referendum printre membri şi au decis dacă merg mai departe cu greva sau se opresc după o zi de proteste.
Preşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret” din Suceava, Constantin Cernica, a spus că „16 unităţi de învăţământ din 176 de şcoli cu personalitate juridică din sindicatul nostru au renunţat la grevă chiar din prima zi. În restul şcolilor, profesorii au hotărât să meargă mai departe, deci greva continuă şi azi. Mai mult, e posibil ca şi şcolile care au ieşit din grevă să revină asupra deciziei”.
Şi preşedintele Sindicatului Judeţean „Bucovina-Rădăuţi”, Gheorghe Şorodoc, a declarat la fel, că dascălii din sindicatul pe care îl reprezintă, în marea lor majoritate, continuă protestul.
Din grevă au anunţat că ies profesorii de la Şcoala Nr. 1 din Vicovu de Sus, cei din Grăniceşti şi Satu Mare. Profesorii din Grămeşti nu au făcut grevă nici ieri, iar pentru astăzi au decis la fel, să facă orele de curs după programul normal.