Petru Carcalete produce 10-20.000 de euro anual din agricultură

Inspectorul şcolar general, Petru Carcalete, şi soacra sa, în vârstă de 74 de ani, sunt de câţiva ani consultanţi agricoli pentru o parte dintre gospodarii din Horodniceni. Carcalete a vrut să demonstreze că şi în România se pot câştiga bani frumoşi din agricultură, chiar şi fără să ai în proprietate măcar un singur utilaj agricol. Singura condiţie este să nu te crezi mai deştept decât inginerii agronomi care au elaborat tehnologiile de creştere a culturilor agricole şi să respecţi întocmai ce au stabilit aceştia.

Agricultură după carte

Petru Carcalete a început să se ocupe de agricultură în 1996, cultivând cinci hectare din cele 12 pe care le-a moştenit de la părinţi la Dorohoi. Terenul a rămas câţiva ani în paragină pentru că nu găsea în zonă oameni care să-l lucreze, aşa că a hotărât să cultive „plante simple din punct de vedere al cultivării şi lucrărilor”, porumb şi cartofi. De meserie profesor, nu avea nici un fel de experienţă în agronomie şi poate tocmai de aceea şi-a cumpărat manuale şi s-a apucat de citit tehnologia culturilor.

„Mi-am cumpărat cărţile din librării şi am învăţat. Niciodată nu am apelat la serviciile de consultanţă agricolă şi nici la proiectele cu finanţare europeană sau la subvenţii. N-am dat greş niciodată, am avut rezultate bune de la început. Practic, fără nici o investiţie, nu am nici un angajat, nici un utilaj agricol, pentru lucrări apelez la cei care au, contra cost. Dacă este cazul, la anumite produse, toamna, la cules, apelez la membrii familiei. Am constatat că nu e tocmai cum auzi de la alţii, că din agricultură nu se poate câştiga. Se poate trăi foarte bine şi se poate câştiga destul de mult”, spune Petru Carcalete.

Nu s-a complicat cu subvenţiile

Nu şi-a bătut capul cu dosarele de subvenţie pentru că, pe de o parte, procedura este destul de laborioasă şi necesită mult timp, iar pe de altă parte deoarece subvenţia este extrem de mică în comparaţie cu ceea ce se obţine din producţie.

„Deocamdată nu merită efortul. Poate când se va ajunge la 300 de euro la hectar, aşa cum este în UE, atunci va merita, pentru că 300 de euro reprezintă aproape toate lucrările agricole. Acum, cu subvenţia am putea plăti parţial aratul, care costă în jur de 3,6 milioane de lei vechi - aproape 100 de euro, iar subvenţia este sub suta de euro”, spune Carcalete.

Proprietar peste 25 de hectare de teren

Rezultatele din cultivarea pământului au fost încurajatoare, câştigul net din fiecare an a fost de circa 10.000 de euro, ceea ce l-a determinat să se extindă. Astăzi are în proprietate 25 de hectare la Horodniceni şi la Dorohoi, pe care le cultivă cu cartofi, porumb, varză şi morcovi, şi de care se ocupă singur.

Cu morcov a „debutat” anul trecut şi a avut un profit record: net, aproximativ 25.000 de euro.

Nu s-a grăbit să vândă în toamnă, a pus morcovii în siloz şi a vândut în martie, când preţul era mare şi asta fără să aibă semnat nici un singur contract: „Producţia o vând direct din câmp sau morcovii din siloz, de la soacra mea de acasă. N-am făcut nici un contract, sunt cumpărători care ştiu şi vin la mine. Cantităţile nu sunt atât de mari încât să pot face contract cu o firmă de prelucrare, în supermarket-uri se intră destul de greu, trebuie îndeplinite anumite condiţii şi nici n-am încercat vreodată. Soacra are şi ea aproape două hectare, pe care le cultiv tot eu, dar la ea vin vecinii şi o întreabă cum face de are producţii atât de mari şi cu muncă foarte puţină. Acolo în zonă erbicidul a scos sapa din uz. Fac agricultură intensivă, folosesc îngrăşăminte chimice şi biologice, erbicide, dar nu culturi modificate genetic. Nu am folosit şi nu voi folosi nici în continuare”.

Bani „la firul ierbii”

Investiţiile în culturi nu sunt mici, dar nici foarte mari. Profesorul Carcalete spune că lucrările agricole, până la semănat, costă în jur de 17 milioane de lei vechi, indiferent de cultură. Mai departe mai sunt cheltuieli diverse, în funcţie de lucrările specifice fiecărei culturi şi de tipul de sămânţa folosit. Cu cât a investit, anul trecut a obţinut, de pe două hectare cultivate cu morcov la Horodniceni, 54 de tone.

„Trebuia să scot 70 de tone, dar din păcate au fost două luni fără pic de ploaie. Am avut noroc că am ales un soi cu producţie mai mică la hectar, dar foarte rezistent la secetă. A fost norocul meu, chiar dacă nu am realizat producţia pe care o preconizam. Am mai avut cultivate cinci hectare cu porumb, de pe care am scos 34 de tone. Dacă lucrurile vor merge în ritmul în care au mers cel puţin în ultimii şase ani, mă voi ocupa în continuare de agricultură”, crede inspectorul şcolar.

El valorifică tot terenul pe care îl are, inclusiv cinci hectare pe care nu are altceva decât iarbă. Anul trecut, un ar s-a „închiriat” cu 150.000 de lei vechi (15 lei).

„Mai îmbunătăţeşti iarba aruncând sămânţa pe terenul respectiv, iar când vinzi, producţia o dai direct din teren. Cumpărătorul coseşte,  adună iarba şi o ia acasă. Pentru asta, pe fiecare ar îi încasezi 15 lei. Este o vânzare <la firul ierbii>. În afară de a mai îmbunătăţi densitatea ierbii prin însămânţare, pe aceste cinci hectare alte lucrări nu fac”, explică profesorul.

Respectă tehnologia cu stricteţe

La culturi, în schimb, respectă tehnologia cu stricteţe şi se enervează când aude oameni în sat că aşteaptă pensia ca să are pământul, iar lucrările agricole le fac aşa cum au învăţat de la tata şi bunicul. „Omenirea a băgat în cercetare bani grei şi s-au elaborat tehnologiile de cultivare, nu vii tu să-ţi dai cu părerea cum ar trebui făcut. Cei care fac agricultură cum au făcut tata şi bunicul nu fac decât să piardă bani în fiecare an, nu-şi acoperă nici măcar cheltuielile cu lucrările. Îi aud pe unii că spun că aşteaptă pensia ca să are pământul. Nu trebuie să ari din pensie, ci din ce câştigi din cultivarea terenului. Când îi vezi cu calul şi cu sapa în câmp e gata cu agricultura. Porumbul, de exemplu, se seamănă din 27 în 27 de cm, ei îl pun la 2 cm. Normal că degeaba mai dau pe urmă cu erbicid, ies în pierdere. Nu înţeleg că sămânţa în pământ se pune la număr, nu la kg. Ei pun în semănătoare 28 kg de sămânţă la un hectar, eu folosesc 3-4-5 kg. Pe fiecare sac de sămânţă îţi scrie câte boabe sunt, deci câte plante trebuie să fie pe un hectar. Sămânţa de porumb pe care o folosim noi are 25.000 de boabe într-un sac. Aşa scrie pe el, număr de boabe, nu kg şi fiecare tip de sămânţă are un prospect unde îţi spune exact ce trebuie să faci şi ce tip de lucrări necesită. Dacă eşti cuminte şi respecţi ce scrie e bine, dacă nu, s-a încheiat cu agricultura”, a afirmat Petru Carcalete.

Puterea exemplului

Anul acesta pentru prima oară a cultivat varză. Ne arată răsadniţa, care este direct în câmp, la Horodniceni. 21 de straturi, de 20 m lungime şi 1 m lăţime. În total, 125.000 de fire. La un hectar se plantează 35.000 de fire, iar producţia prognozată este de 70-80 de tone la hectar. După el s-au luat şi vecinii.

Gheorghe Lămăşan are numai 30 de ari de teren, dar îi cultivă “ca la carte”. În acest an, a pus şi el varză, “la fel ca domn’ profesor”. Povesteşte acum cum, fără sapă şi două-trei săptămâni de muncă pe an, obţine venituri frumoase din valorificarea producţiei în piaţă: „Prima dată n-am crezut, eu n-am folosit erbicid niciodată, dar am văzut că la el merge bine şi am făcut şi noi. Ne-am luat după el şi producţiile sunt mult mai bune”.

La fel a făcut şi Sorin Cora. Tânărul a muncit şapte ani în Germania, până l-a convins Petru Carcalete că poate câştiga mai bine acasă, cu pământul. Din cărţi şi de pe internet învaţă agricultură „ca în Uniunea Europeană” şi spune că poate câştiga mai uşor şi mai bine cultivând pământul la Horodniceni, peste salariul de 1500 de euro pe lună pe care îl avea în Germania: „Nu credeam, când mi-a spus că poţi să câştigi şi 20.000 de euro de pe un hectar de teren şi asta fără să ai de lucru efectiv mai puţin de o lună pe an. Pe urmă am văzut şi m-am gândit, de ce să stau eu printre străini şi să rămân cu câteva sute de euro din ce câştig, când în agricultură, dacă nu te abaţi de la tehnologie, poţi să ai profit mult mai bun?”.

Ţăranii din Horodniceni iau prognoza meteo de pe internet

În absenţa lui Petru Carcalete, consultantul agricol pentru vecini este soacra inspectorului, Paraschiva Cora. Cât stăm de vorbă, îşi trimite un nepot să se uite pe internet să vadă dacă va ploua, ca să pregătească erbicidul. Bătrâna cultivă pământul din totdeauna, dar „la program”, de cinci ani. La început i-a fost dificil să pună sapa în cui şi să nu iasă la plivit şi la rărit, dar n-a avut de ales şi a urmat cu stricteţe indicaţiile ginerelui. Mai greu a fost în primul an cu vecinii, care de câte ori treceau o întrebau când are de gând să iasă la prăşit porumbul.

„Îmi era ruşine, că mă tot întrebau vecinii când dau cu sapa, dar dacă ginerele a spus ca nu care cumva să prăşesc, am ascultat. Toamna, când au văzut ce recoltă am avut fără să dau o dată cu sapa, spuneau că <uite, noi cât am mai prăşit şi nu avem aşa recoltă>. Puneau multă sămânţă, trebuia să rărească ce era în plus, îi năpădeau buruienile şi, toamna, în loc să culeagă porumb, culegeau tăciune. Acum s-au învăţat şi ei şi fac la fel ca noi”, spune femeia.

Este mulţumită că poate avea porumb bun şi frumos “fără să dai cu sapa de să-ţi iasă mâna din umăr” şi să faci toate lucrările cu maşini. “Bune metode au mai ieşit acum”, concluzionează ea.

Recunoaşte, însă, că dacă nu ar fi văzut cu propriii ochi că porumbul şi morcovul cresc şi fără praşilă, nu ar fi crezut în veci şi nu ar fi renunţat să cultive pământul aşa cum a învăţat acasă.