Conducerea Consiliului Judeţean Suceava a semnat, ieri, contractul pentru construcţia primei celule a gropii de gunoi ecologice din comuna Moara. Contractul a fost semnat de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi reprezentanţii constructorilor, respectiv firma austriacă Alpine Bau şi „Cominco Bucovina” din Frasin. Gheorghe Flutur a spus că prima celulă a gropii ecologice din Moara se va întinde pe o suprafaţă de 7,5 hectare, iar lucrările de construcţie ar urma să dureze aproximativ 6 luni. Flutur a mai precizat că valoarea investiţiei este de 19 milioane de lei (190 de miliarde de lei vechi). Construcţia gropii va fi începută din banii Consiliului Judeţean şi din contribuţia primăriilor care ar urma să beneficieze de această investiţie.
„Această groapă este parte din proiectul mare, <Managementul gestionării deşeurilor în judeţul Suceava>. Ne grăbim cu acest proiect, astfel încât în termen de şase luni să putem finaliza construcţia primei celule. Vor fi mari lucrări de excavare, de drenare, de securizare a zonei, de montare a unor filtre şi a tot ceea ce trebuie pentru ca din această iarnă să putem folosi această primă groapă de gunoi de la Moara”, a spus Flutur.
Preşedintele CJ Suceava a spus că fondurile alocate de administraţia judeţeană pentru începerea acestei investiţii ar urma să fie recuperate după ce proiectul „Managementul gestionării deşeurilor în judeţul Suceava” va fi finanţat din fonduri europene structurale.
„Sperăm ca la sfârşitul lunii iunie să se aprobe studiul de fezabilitate pentru acest proiect. Până atunci însă am decis să începem cu prima celulă de la Moara, pentru că nu putem să lăsăm municipiul Suceava să transporte în continuare deşeurile în altă parte, pe costuri mai pentru cetăţeni”, a declarat Gheorghe Flutur.
În momentul de faţă deşeurile din Suceava sunt transportate la groapa de gunoi din Fălticeni, care însă urmează să fie închisă începând cu data de 16 iulie 2010. După această dată şi până la finalizarea construcţiei gropii de gunoi de la Moara, deşeurile din Suceava ar urma să fie transportate la groapa de gunoi din Botoşani.