O femeie din comuna Ostra a ales să-şi pună capăt zilelor şi s-a spânzurat, în urmă cu două zile, cu şnurul de la pantalonii de trening.
Viorica B., în vârstă de 39 de ani, era cunoscută cu probleme psihice şi mai avuse tentative de suicid.
Femeia, căsătorită, mamă a doi copii, obişnuia să fugă de la domiciliu, motiv pentru care era supravegheată mai tot timpul de membrii familiei ei.
Joi după-amiază, însă, Viorica B. a reuşit să fugă de la domiciliu, fiind găsită, o oră mai târziu, spânzurată în fânar.
„Urmează a se efectua necropsia în vederea stabilirii cauzei decesului, după care se vor dispune măsurile legale ce se impun în cauză”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.