Doi indivizi s-au ales cu dosare penale şi vor da cu subsemnatul la Poliţie şi la Parchet, după ce-au fost prinşi la volan, deşi nu aveau permise de conducere şi se aflau şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Marţi, în jurul orei 12:30, agenţii postului de poliţie de la Frătăuţii Vechi au oprit în trafic, pe DJ 178 F, pe raza localităţii, un autoturism condus de un bărbat din comună. Mihai-Constantin M., în vârstă de 34 de ani, care nu are permis de conducere. Respectivul mirosea a alcool, motiv pentru care poliţiştii l-au pus să sufle în etilotest, iar aparatul oamenilor legii a indicat o alcoolemie în aerul expirat de 0,80 la mie.
În noaptea de marţi spre miercuri, la aproximativ un sfert de oră după miezul nopţii, un echipaj de poliţie rutieră de la Vatra Dornei a oprit pe strada 22 Decembrie, din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr din Frasin, Mihăiţă R., în vârstă de 29 de ani.
În urma verificărilor în baza de date, poliţiştii au aflat că respectivul nu deţine permis de conducere.
Testat cu aparatul etilotest, tânărul a fost găsit cu o alcoolemie în aerul expirat de 0,60 la mie. Dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, Mihăiţă R. a refuzat, urmând să dea socoteală în faţa procurorilor.