Fotograful sucevean Doru Halip a fost invitat la Iaşi, înAula Magna a Universităţii „Petre Andrei”, unde s-a lansat cel de-al patrulea număr al revisteiAlecart, revistă de atitudine culturală, pentru a vernisa expoziţia intitulată sugestiv „Prietenie”. Artistul a expus 30 de lucrări, fotografii pe care le-a realizat în ultimii zece ani şi care surprind copii, tineri, persoane vârstnice, animale – câini, care, într-un fel sau altul, îşi arată prietenia.
După cum ne-a spus Doru Halip, în expoziţie nu a încercat să meargă pe o anumită nişă, doar copii sau doar vârstnici, ci a adunat cele mai bune lucrări care reuşesc să se încadreze în tema „Prietenie”. Fotografiile au fost realizate în toată lumea, pe unde fotograful a călătorit. Prezent la eveniment, lector dr. Daniel Şandru a vorbit despre două forme ale prieteniei, cea intelectuală şi cea afectivă. „Mă simt prieten cu oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar ale căror cărţi m-au învăţat multe lucruri”, a explicat Daniel Şandru.
Un număr impresionant de profesori, elevi şi studenţi au admiratfotografiile executate cu mare profesionalism de Doru Halip, în care a transpus în forme, lumini şi umbre conceptul „Prietenie”, pe marginea căruia s-a vorbit la întâlnirea de la Universitatea „Petre Andrei”, de pe 17 mai.
„Prietenie” şi la Suceava
Alecart, revista de atitudine culturală, este realizată în parteneriat de eleviiColegiului de Artă „Octav Băncilă”Iaşi, Colegiului Naţional Iaşişi aiColegiului Naţional „Petru Rareş”Suceava, şi este editată cu sprijinulUniversităţii „Petre Andrei” din Iaşi.
Expoziţia semnată de Doru Halip va ajunge, la sfârşitul acestei săptămâni, la Suceava, la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, unde poate fi admirată. Doru Halip ne-a mai spus că lucrează, împreună cu soţia sa, Claudia, la o nouă expoziţie de fotografie, care va fi vernisată în toamnă.
(20 mai 2010, 19:44:37