Şeful DNA Suceava, procurorul Marius Surdu, care a fost găsit, vineri seară, înjunghiat în propriul apartament, se află internat în secţia de Terapie Intensivă (Reanimare) a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi, după ce în după-amiaza zilei de luni a fost transferat cu un elicopter SMURD de pe aeroportul Salcea, ca urmare a unor complicaţii apărute la plămâni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale ieşene, doctorul Antigona Trofor, şeful DNA Suceava e stabil respirator si hemodinamic.
Deşi iniţial se ştia că va fi transferat la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, în cele din urmă s-a luat decizia să fie internat la Spitalul de Pneumoftiziologie.
„Familia sa a cerut confidenţialitatea datelor. Doar în măsura în care rudele sale sunt de acord, putem furniza amănunte”, a declarat, ieri, şi directorul spitalului ieşean, Dumitru Filipeanu.
Are 6-7 plăgi toraco-abdominale, provocate cu cuţitul
Din informaţiile obţinute în cursul zilei de ieri, Marius Surdu are două sau trei plăgi toracice supramaleolare stângi, cu hemopneumotorax stâng (prezenţa concomitentă de aer şi sânge în cavitatea pleurală, consecutiv unui traumatism toracic în care s-a produs ruptura plămânului), pneumomediastin (infiltraţie de aer în ţesuturile mediastinului -spaţiul cuprins între plămâni), pneumotorax drept (rezultatul acumulării de aer în spaţiul dintre plămâni şi peretele toracic), şi patru plăgi abdominale penetrante intestinale şi mezenterice, acesta din urmă fiind suturate la Spitalul Judeţean Suceava.
Rămâne o singură variantă
Cum ipoteza accidentului casnic, aruncată pe piaţă încă de la început, pentru a proteja imaginea şi cariera procurorului Marius Surdu, a picat, ne mai fiind folosită nici măcar de cei care o susţineau iniţial, rămân alte două variante: cea a tentativei de suicid şi cea a unui act criminal.
Această din urmă ipoteză, potrivit căreia o altă persoană i-ar fi provocat şefului DNA Suceava leziunile descrise mai sus, a fost însă exclusă încă de la început, potrivit unor surse din apropierea anchetatorilor, surse cât se poate de sigure.
În aceste condiţii rămâne o singură variantă, aceea că şeful DNA Suceava a încercat să-şi ia zilele şi s-a automutilat cu un cuţit.
Cercetările în acest caz fac obiectul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
(19 mai 2010, 18:37:43